Preț de două ore frumoasele de la Amadeus au interpretat hituri proprii și coveruri internaționale pentru cele câteva sute de invitați
ce s-au hotărât să petreacă noaptea la cea mai scumpă petrecere de Revelion din țară. Trupa condusă de buzoianca Andreea Runceanu, nepoata regretatei Mihaela Runceanu, a avut aproape, pe scenă, un alt buzoian, Xenti Runceanu, vărul regretatei artiste.
Cele patru talentate artiste din trupa Amadeus au strălucit în ținute superbe la evenimentul cu tematică Moulin Rouge, organizat în incinta Casinoului din Sinaia. Frumoasele artiste au susținut, în noaptea dintre ani, un concert exploziv alături de trupa lor completă de instrumentiști, oferind deja celebrul lor spectacol live, în formulă completă, cu ecrane LED, jocuri de lumini și gheață carbonică. Andreea, Patricia, Bianca și Naomi au muncit un an de zile pentru această reprezentație despre care, potrivit laudelor de pe rețelele de socializare, s-a dus vestea și peste hotare. Dată fiind tematica petrecerii, Moulin Rouge, artistele au purtat la miezul nopții rochii roșii, sexy, din paiete, pentru ca tot anul 2015 să aibă noroc, conform superstiției.
„A fost o atmosferă foarte frumoasă. Invitații, peste 400 la număr, au purtat ținute elegante și au dansat pe muzica noastră. O seară ca în filme! La miezul nopții am purtat rochii roșii, ca să avem noroc tot anul. După Revelion am mai rămas trei zile la munte, ca să schiem”, a spus buzoianca Andreea Runceanu.
De-a lungul showulului, fetele au schimbat trei ținute
După 14 ani în care au cântat în formulă de cvartet clasic și electric, cele patru frumoase artiste din trupă Amadeus s-au reinventat și au lansat un nou concept de show. Și-au mărit formula de spectacol și cântă acum alături de un band live. Andreea, Patricia, Bianca și Naomi cântă live pe o scenă cu un ecran LED imens, pe care se derulează proiecții grafice în ton cu cele patru capitole ale concertului. Pentru un impact vizual și mai mare, apelează la jocuri de lumini și efecte speciale, precum gheață carbonică. Cele patru artiste schimbă trei ținute, trecând de la rochii de seară albe, elegante, la rochii cu glitter auriu, extrem de sexy, și salopete negre din material paietat ce le pun în evidența siluetele de manechine. Noul show este spectaculos, iar cei care vor să îl aibă la evenimentul lor sau chiar la nuntă trebuie să scoată din buzunar peste 4.000 de euro. În noaptea dintre ani, fetele au avut în repertoriu peste 100 de piese, de la „Bessame Mucho”, „Zorba Grecul”, „Macarena”, „I love Rock’n Roll”, „Chihuahua”, „Smooth Criminal” sau „Viva la Vida”, până la cele autohtone precum ”Vrei să ne întâlnim sâmbătă seara”, „Fericirea are chipul tău”, „Acasă” (Smiley) sau chiar și muzică populară.