Buzoianul Mihai Ilii a devenit campion naţional la hexatlon

   Lupta pentru medalia de aur  la Campionatul Naţional Probe Combinate destinat juniorilor 3 (hexatlon), ce s-a desfăşurat, în perioada 11-12 februarie, în sala de atletism Lia Manoliu din Bucureşti s-a dovedit a fi o afacere buzoiana.  Doi atleţi care au reprezentat Buzăul s-au luptat până la ultima probă pentru titlul de campion naţional: Mihai Ilii  (CSS Buzău) şi Robert Cristian (CSM Buzău).

   Sportivul Mihai Ilii, atrenat de Petrică Păun, s-a clasat pe primul loc la finalul celor şase probe, cu un punctaj de 3.182 puncte, înregistrând recorduri personale la înălţime (1,72 m), lungime (5,46 m), 60 m garduri (9,75). Sportivul buzoian a fost secondat îndeaproape, la numai 15 puncte diferenţă, de Robert Cristian, sportiv antrenat de Alexandru Medvediuc.

   „Mulţumesc directorului Mihaela Savin şi Societăţii Comerciale Greenfiber Internaţional S.A. pentru sponsorizarea oferiră pe data de 31 august 2016. Cu banii oferiţi am reuşit să ne cumpărăm materiale sportive necesare în pregătirea atleţilor mei iar rezultatele, după cum se vede, nu au întârziat să apară”, a declarat antrenorul  Petrică Păun.