Cuvântul „terorist” a fost pronunţat pentru prima datăde Nicolae Ceauşescu, în data de 17 decembrie 1989, când evenimentele de la Timişoara erau în toi.
„Cine au fost oamenii care nu erau nici cadre militare, nici agenţi ai Securităţii, dar posedau arme pe care le-au şi folosit în timpul Revoluţiei din 1989?”. Întrebarea de mai sus, adresatăgeneralului magistrat Dan Voinea, la şcoala de varăde la Sighet, a primit un răspuns detaliat: „În legăturăcu armele pe care le aveau civilii, asta a fost o măsurăluatăde către Corneliu Pârcălăbescu, şeful Gărzilor Patriotice din România. El avea o dublăsubordonare: era subordonatul armatei, dar şi al Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Comunismul s-a bazat şi pe braţul înarmat al muncitorilor. Aceştia făceau parte din Marele Batalion al Gărzilor Patriotice. La fiecare întreprindere din România exista un depozit de armament. La fiecare sediu de Consiliu Judeţean din România exista un depozit de armament. Aceste depozite de armamente erau gestionate de Gărzile Patriotice. Şi se executau, periodic, instruiri cu armamentul din dotare, adicămuncitorii şi activiştii mergeau într-un poligon de tragere şi acolo exersau cu diverse arme”, scrie „Evenimentul Zilei”.
Generalul Voinea, fost şef al Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General de pe lângăÎnalta Curte de Casaţie şi Justiţie (1997-2000), a continuat: „La Revoluţie, aceste Gărzi au fost activate. Şi a fost un motiv să-i înarmeze pe civili, în special pe cei din Gărzile Patriotice, ca săapere întreprinderile de terorişti. A fost o diversiune existenţa teroriştilor. Eu am studiat fenomenul ăsta mai profund. Primul care a folosit cuvântul terorist a fost Ceauşescu, când i-a catalogat astfel pe manifestanţii din Timişoara, la 17 decembrie (…) Şi a ţinut treaba asta şi după22 decembrie. Şi, atunci, ca să-i scoatădin stradă, din piaţa publică pe manifestanţii care erau angajaţi la întreprindere, li s-a spus: «Haideţi, veniţi la fabrică, săapărăm fabrica de terorişti!>. Şi mulţi au răspuns: «Cum sănu ne apărăm fabrica de terorişti?>. S-au dus, li s-a pus puşca în mână. Nu venea nimeni săatace întreprinderea, bineînţeles, dar au reuşit să-i scoatădin stradă. În felul ăsta au subţiat, ca săzic aşa, rândurile manifestanţilor (…) Cei care n-au înţeles, au fost arestaţi, catalogaţi drept suspecţi de terorism sau pur şi simplu au fost lichidaţi, împuşcaţi, răniţi (…) Strategul acestei acţiuni militare a fost generalul Stănculescu, pentru căel a fost cel care a condus represiunea din Timişoara, ştiţi foarte bine. A fost un dosar, s-a judecat în instanţăşi judecătorii l-au găsit vinovat, pe el, pe generalul Chiţac şi pe alţii. Pentru căla Timişoara s-a folosit prima dat acest sistem de diversiune. În Timişoara, în data de 18-19 decembrie, se discuta deja de terorişti. În 19, deja, Gărzile Patriotice ocupaserăîntreprinderile, depozitele şi, împreunăcu militarii, apărau întreprinderile de terorişti. Dupăaceea, s-a extrapolat treaba asta şi în celelalte oraşe unde a ieşit populaţia în stradăîmpotriva regimului comunist. Deci, acei civili care aveau arme, le aveau legal obţinute, de la reprezentanţii militari ai Gărzilor Patriotice, care le-au pus pur şi simplu arma în mânăşi i-au obligat săo folosească, în cazul în care văd căcineva se apropie de întreprindere. Şi aşa şi-au găsit sfârşitul unii români, fărăsăştie căla un depozit-fructe sunt unii cu arme şi trag acolo. Asta s-a întâmplat!”, consideră generalul Dan Voinea.
Concluzia magistratului Dan Voinea este clară: civilii înarmaţi nu erau din alte ţări, nu erau decât oameni angajaţi la întreprinderile de stat şi care făceau parte din Gărzile Patriotice „Luaţi dosarul Braşov şi veţi vedea că, din 362 de victime, doar pentru douănu am reuşit săstabilesc autorul fizic! În dosarul Aradului, dosarul Craiovei, dosarul Brăilei, dosarul de la Oradea, dosarul de la Târgu Mureş, nu mai vorbesc de dosarul din Bucureşti, s-a stabilit autorul fizic. Deci, noi ştim exact numele şi prenumele celui care a tras împotriva altei persoane. Ştim cine era, al cui era. Deci, acest dosar, normal, ar trebui săfie făcut public şi dumneavoastră, ca istorici şi ziarişti, săvăluaţi informaţiile de acolo şi săterminăm odatăcu toate speculaţiile cu terorişti, cu aduşi, cu tot felul de agenturi. Adevărul este acolo! În dosar! Asta s-a întâmplat cu civilii înarmaţi. Nu erau din alte ţări, nu erau decât oameni angajaţi la întreprinderile de stat şi care făceau parte din Gărzile Patriotice. E adevărat căau mai fost şi activişti de partid care aveau în dotare armament şi pe care l-au folosit”, mai spune generalul magistrat Dan Voinea, conform “Evenimentului Zilei”, care citeazăcartea „Şcoala Memoriei 2014“, editat de Fundaţia Civică, volum care reuneşte mărturii inestimabile strânse de regretatul scriitor Romulus Rusan.
Ucidere în masăla Palatul Comunal
Dacă în celelalte oraşe din ţarăs-ar fi apăsat pe trăgaci cu aceeaşi nonşalanţăcu care s-a apăsat la Buzău, probabil cănumărul tragediilor de la Revoluţie ar fi fost şi mai mare. 28 de oameni au murit aici în timpul evenimentelor din decembrie 1989, cu toţii în urma unor episoade în care focurile de armăau sfidat orice urmăde raţiune.
Unul dintre cele mai şocante momente ale acelor zile s-a consumat în noaptea de 23 spre 24 decembrie, în incinta Palatului Comunal. În acea noapte, în sediul fostei Judeţene de Partid din Buzău se aflau membri ai Gărzilor Patriotice, militari şi revoluţionari care în 22 decembrie ocupaserăclădirea. Spre dimineaţă, dupăora trei, câţiva dintre revoluţionari au fost răpuşi de obosealăşi au început sămoţăie pe o canapea de piele aflatăpe unul dintre holurile clădirii.
Întrucât în urmăcu câteva ore circulase un zvon despre un grup de terorişti care urma săatace Palatul Comunal, se luase hotărârea ca majoritatea luminilor săfie stinse, iar militarii şi membrii Gărzilor Patriotice erau în posturi cu armele în mână. Este imposibil de înţeles ce s-a petrecut în acele momente în mintea căpitanului Gheorghe Olteanu (41 de ani în 1989), cu atât mai mult cu cât cei prezenţi nu-şi amintesc niciun incident care săfi putut determina reacţia lui din clipele următoare. Cert este căOlteanu a îndreptat automatul către canapeaua din hol şi a tras douărafale de foc automat, împuşcându-i mortal pe Vasile Apostol (50 de ani), Constantin Voinea (33 de ani), Aurel Toader (35 de ani) şi Nicolae Zaharia (48 de ani). L-a rănit şi pe Aurel Tucă(21 de ani). Conform rezoluţiei alcătuite de Parchetul Militar imediat dupăevenimente, ofiţerul ar fi pretextat căa văzut mişcare pe hol şi căunul dintre oamenii care se mutau dintr-un loc în altul s-a îndreptat spre el.
La proces, Gheorghe Olteanu avea să-şi schimbe declaraţia şi săafirme căse afla într-o camerăa cărei uşăera faţăîn faţăcu canapeaua pe care dormeau victimele şi, fiind trezit din somn de un foc de armă, a intrat în panicăşi a tras direct prin uşă. Nimeni nu confirmăînsăexistenţa focului de armăinvocat de Olteanu.
Gestul şocant al ofiţerului de 41 de ani avea săfie completat de reacţia cel puţin stranie a superiorilor săi. Cu toate cămitraliase din senin cinci oameni nevinovaţi, Gheorghe Olteanu a rămas în continuare în Palatul Comunal, fărăca nici măcar săfie dezarmat. Martorii oculari spun cărevoluţionarii scăpaţi teferi de sub tirul căpitanului de Gărzi Patriotice ar fi încercat să-l dezarmeze, însăau fost opriţi de soldaţi. Mai mult decât atât, cei consideraţi periculoşi au fost tot civilii aflaţi pe holul în care a avut loc tragedia. Aceştia au fost închişi într-o camerădin Palat şi, spre dimineaţă, audiaţi de un procuror chemat la faţa locului.
După terminarea cercetărilor, în jurul orei 11 dimineaţa, grupul celor care au dat declaraţii a fost invitat săplece acasă. La ieşirea din clădire, pe un alt coridor, se afla în poziţie de tragere acelaşi Gheorghe Olteanu, care i-a somat săse oprească. Revoluţionarii s-au oprit, iar doi dintre ei au plecat săcheme câţiva soldaţi care să-l convingă pe Olteanu cănu sunt terorişti. Un căpitan şi un soldat au coborât la Olteanu şi i-au spus căpersoanele respective sunt libere săplece acasă, dar se pare căasta nu a fost de ajuns. Când primii cetăţeni au coborât spre curtea interioară, Olteanu i-a somat o singurădată, în mod nejustificat, dupăcare a tras o rafalăcu pistolul-mitralierăîn grupul de oameni neînarmaţi şi paşnici. A fost ucis pe loc Anton Baltac (25 de ani) şi a fost rănit Constantin Ionel Lupaşcu (25 de ani). Un container din fier masiv, în spatele căruia s-au ascuns ceilalţi oameni, a reuşit sămai reducădin proporţiile măcelului provocat de Gheorghe Olteanu în decurs de numai câteva ore.
Abia dupăaceastăa doua ieşire, Gheorghe Olteanu a fost dezarmat şi dus direct la spitalul de boli psihice de la Săpoca, unde a rămas internat pânăpe 4 ianuarie. Medicii au stabilit căacesta a avut discernământ în momentul crimelor, justificarea sa fiind aceea căa comis faptele pe fondul unei stări psihice deosebite, influenţat de evenimentele Revoluţiei şi de teama căar putea fi atacat de cineva. Abia la 10 ianuarie 1990, Olteanu a fost arestat preventiv.
Evidenţa faptelor sale era cât se poate de incomodăpentru autorităţile vremii, în condiţiile în care Armata Românătrebuia săiasădin Revoluţie cu o imagine eroică. Dacăalte situaţii au putut fi muşamalizate, crimele comise de Olteanu erau mult prea evidente. A fost primul ofiţer al Armatei trimis în judecatăîn urma evenimentelor din decembrie 1989. Procesul său a început târziu, în primăvara lui 1990, şi a durat pânăîn februarie 1991, când Gheorghe Olteanu a fost condamnat la 22 de ani de închisoare. A fost eliberat după17 ani, însăla Buzău nimeni nu mai ştie nimic despre el sau despre familia sa. Imediat dupăRevoluţie, soţia lui a intentat proces de divorţ şi s-a mutat din oraş împreunăcu cei doi copii.