Buzoianul Diego Romeo Danciu, „micul Beckham“ de la Villarreal

   Talentat, muncitor, ambi­ţios şi disciplinat. Aşa poate fi descris, în câteva cuvinte, Diego Romeo Danciu (10 ani), puştiul legitimat la Villarreal CF şi ai cărui părinţi sunt buzoieni.

   Ca alţi mulţi români, Cristina şi Romeo au luat şi ei drumul Spaniei în căutarea unui trai mai bun, iar asta se întâmpla în anul 2005, atunci când au plecat din România şi s-au stabilit în Benicassim, unde după numai un an s-a născut băieţelul lor, Diego Romeo. Acesta a făcut primii paşi în fotbal la vârsta de 4 ani şi, fiindcă a dovedit că are calităţi, în 2011 a ajuns la Centrul de Copii şi Juniori al clubului Villarreal, considerat cel mai bine organizat din Spania.

   Puştiul cu părinţi români a reuşit să impresioneze prin evoluţiile sale de la meci la meci, iar specialiştii îl consi­deră „noul Beckham“ şi îi prevăd un viitor strălucit. Perceput ca un adevărat lider de echipă, Danciu, care joacă pe postul de mijlocaş defensiv, e autorul multor goluri de generic şi execuţii superbe din lovituri libere şi a stârnit deja interesul mai multor cluburi importante din fotbalul spaniol. Visul său e ca într-o zi să ajungă la Barcelona, formaţia sa preferată.

   Diego Romeo Danciu, al cărui idol este Iniesta, a mărturisit că, deşi parinţii săi sunt români, el se simte ­spa­niol, iar prima vizită în România a făcut-o când avea 3 ani. Danciu nu se remarcă numai la fotbal, ci şi la matematică, dovadă în acest sens fiind locul al III-lea ocupat în 2013 la un concurs desfăşurat în Valencia.

   Puştiul Diego Romeo s-a aflat, săptămâna trecută, în tribunele stadionului Camp El Madrigal, la meciul decisiv de calificare în primăvara europeană a competiţiei Europa League, dintre Villarreal CF şi Steaua, partidă câştigată de spanioli.

liga2.ro