O nouă reușită pentru fotograful buzoian Costin Fetic. Hasdeianul de 17 ani a câștigat marele premiu la secțiunea „portret“ a celui mai mare concurs de arte destinat liceenilor, LicArt.
Juriul concursului, compus din trei mari fotografi români – Vlad Eftenie (câștigător al Sony World Awards), Vadim Ghirdă (Asosociated Press) și Bogdan Panait (unul dintre cei mai mari peisagiști români) a avut de evaluat fotografiile a peste 1.100 de liceeni din toată țara. Reușita i-a adus buzoianului și un premiu în bani, în valoare de 1.500 lei. Costin Fetic a ajuns anul acesta pentru a doua oară consecutiv în finala LicArt și este pentru prima dată când își adjudecă premiul I.
„Au fost patru categorii la Fotografie: Portret, Diverse, Alb Negru și Serie. Eu am fost finalist cu trei fotografii, două la Portret și una la Alb Negru. Două dintre acestea (un portret și o fotografie alb negru) au rămas doar finaliste, la fel ca anul trecut, iar o alta a câștigat premiul cel mare la Portret“, a declarat pentru OPINIA Costin Fetic.
„Nimeni nu s-ar gândi că este o imagine de pe 1 Decembrie“
Fotografia câștigătoare pentru buzoian a fost realizată anul trecut, pe 1 Decembrie, cu ocazia popasului făcut de Trenul Regal în Gara Buzău și o surprinde pe Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei, cea care i-a însoțit pe reprezentanți Casei Regale din România în călătoria făcută cu ocazia Zilei Naționale a României.
„Fotografia a fost făcută pe 1 Decembrie, atunci când trenul regal a oprit pentru 15 minute la noi în gară. Nimeni nu s-ar gândi văzând fotografia câștigătoare că ea a fost făcută de Ziua României, pentru că lumea este obișnuită să vadă pe această temă doar imagini cu soldați și tancuri. Am avut înscrise cred că în jur de 40 de fotografii pe parcursul întregului concurs. Dintre acestea au rămas aproximativ 28 semifinaliste, iar la final, trei finaliste. Practic, eu am înscris ce consideram mai bun iar juriul a decis ceea ce este cu adevărat cel mai bun“, a mai declarat buzoianul.
„Cel mai mare premiu al meu“
Costin Fetic a câștigat până acum numeroase premii la concursuri de fotografie. El a luat parte la mai multe tabere de fotografie, alături de nume importante ale fotografiei românești. În plus, a fost inclus în proiectul „Marea Hoinăreală“, coordonat de celebrul Sorin Onișor.
„Este cel mai mare premiu al meu de până acum, lucru care îmi dovedește mie însumi că am progresat și că trebuie să merg mai departe și să fac lucrurile din ce în ce mai bine. Vreau să mulțumesc pe această cale tuturor celor care m-au sprijinit să ajung aici, de la părinți până la toate persoanele importante în
Cele mai bune fotografii ale buzoianului pot fi văzute pe www.costinfetic.ro.