*Demersul este criticat de oameni de cultură, iar mii de nemulţumiţi au semnat o petiţie online împotriva desfiinţării postului
TVR Info şi TVR Cultural vor înceta să emită, iar structura TVR este refăcută. Acestea sunt măsurile de redresare economică a Televiziunii publice puse la punct de noul preşedinte director general al TVR, buzoianul Claudiu Săftoiu, un set de măsuri care ar trebui să scoată postul public din dezastrul financiar în care se află.
*Demersul este criticat de oameni de cultură, iar mii de nemulţumiţi au semnat o petiţie online împotriva desfiinţării postului
TVR Info şi TVR Cultural vor înceta să emită, iar structura TVR este refăcută. Acestea sunt măsurile de redresare economică a Televiziunii publice puse la punct de noul preşedinte director general al TVR, buzoianul Claudiu Săftoiu, un set de măsuri care ar trebui să scoată postul public din dezastrul financiar în care se află.
La baza raportului redactat de un grup de lucru condus de Săftoiu stau desfiinţarea a două posturi – TVR Cultural şi TVR Info – şi o nouă schemă organizaţională. Noua conducere a TVR vrea o structură simplificată cu cinci direcţii şi zece departamente. În plus, managementul televiziunii publice vrea ca departamentul TVR Interactiv (divizia online) să fie preluat de Direcţia ştiri. „Marea problemă este managementul defectuos. Ultimii doi ani pe care i-a trăit Televiziunea Română au reprezentat apogeul manierei defectuoase de a înţelege şi de a conduce Societatea Română de Televiziune. Mai mult, din 2006 până în 2011, avem practic o creştere constantă a pierderilor şi cheltuielilor în termeni reali, nominali, în condiţiile în care veniturile au rămas aproximativ aceleaşi", spune Claudiu Săftoiu.
Potrivit raportului, TVR cheltuieşte peste 10 milioane de euro pe lună, în condiţiile în care veniturile efective sunt de doar 6,5 milioane de euro. Prin noile măsuri, conducerea TVR vizează reducerea la jumătate a cheltuielilor. Astfel, TVR ar urma să cheltuiască 5 milioane de euro lunar, fapt care i-ar permite să pună deoparte 1,5 milioane de euro pe lună, sumă ce ar urma să fie folosită pentru acoperirea datoriilor. Dacă acest scenariu va fi pus în practică, TVR ar rămâne fără datorii peste şapte ani şi jumătate.
Tăieri şi la salarii şi din schema de personal
Pentru o astfel de economie, TVR ar trebui să taie drastic din cheltuieli. Cele două posturi propuse pentru desfiinţare consumă împreună 1,2 milioane de euro pe lună, deci, restul de 4 milioane de euro trebuie economisite din altă parte. Postul public are cheltuieli lunare, cu salariile celor 3.300 de angajaţi, de 3,9 milioane de euro, potrivit celui mai recent raport financiar. Prin urmare, este necesară o reevaluare a bugetului de salarii şi a schemei de personal, fapt care nu este prevăzut la modul concret în planul de restructurare elaborat de echipa lui Claudiu Săftoiu.
Numărul de angajaţi care urmează a fi disponibilizaţi este, deocamdată, necunoscut şi va fi stabilit în urma discuţiilor cu sindicatele, ce vor avea loc în viitorul apropiat. Potrivit unor surse din TVR, nu se vor face doar concedieri, ci vor avea loc şi tăieri de salarii. Reorganizarea va fi făcută matematic, iar în momentul de faţă se au în vedere două modalităţi de restructurare. Una clasică, centrată pe redacţie şi pe tehnicieni, şi una implementată de curând în mai multe televiziuni publice din Europa, potrivit căreia accentul se pune pe producţiile ce urmează a fi realizate.
Pe lângă reducerea cheltuielilor de personal, conducerea TVR s-a gândit la renegocierea licenţelor pentru programele deja achiziţionate, la vânzarea maşinilor vechi şi la economii la apă, energie sau telefonie. Şi în acest caz, modalitatea concretă de aplicare a acestor operaţiuni lipseşte din planul noului management.
"Protest cu telecomandă" faţă de desfiinţarea TVR Cultural
Închiderea postului TVR Cultural, precum şi întreg proiectul de restructurare a televiziunii publice sunt criticate atât de foştii preşedinţi ai TVR, dar şi de mai mulţi oameni de cultură, printre care se află şi nume ca Oana Pellea sau Florin Chilian. După ce noua conducere a TVR a luat decizia de desfiinţare a TVR Cultural, mii de nemulţumiţi au semnat o petiţie online împotriva desfiinţării postului.
Mai mult, Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate – ARCEN organizează joi, de la ora 19.00, în faţa Ateneului Român din Bucureşti "Protest cu telecomandă. Un protest împotriva desfiinţării TVR Cultural", iar simbolul protestatarului, susţinător al TVR Cultural, va fi o telecomandă. "Iniţiativa ARCEN vine în urma unui val de simpatie faţă de postul TVR Cultural, care s-a manifestat pe reţelele de socializare şi care atrage din ce în ce mai mulţi susţinători din ţară şi din străinătate", se spune în comunicatul asociaţiei. ARCEN precizează că prin "Protestul cu telecomandă" se atrage atenţia asupra "crizei instituţiilor publice de cultură din România, asupra crizei valorilor care devine profundă în societatea românească, dar şi asupra faptului că zona culturală românească este supusă presiunilor puterii politice, care încearcă limitarea spaţiului cultural". Totodată, prin protestul din faţa Ateneului Român se va semnala "situaţia mass-media românească, care este invadată de divertisment politic, kitsch, ignoranţă, non-valoare şi agresivitate, TVR Cultural fiind singurul post de televiziune cu caracter exclusiv cultural din România, locul apolitic de întâlnire a intelectualilor, a operatorilor culturali şi a oamenilor cu idei constructive". Pe de altă parte, o petiţie împotriva desfiinţării TVR Cultural, postată pe site-ul petitieonline.ro, a strâns peste 5.400 de semnături.