Buzoianul Bogdan Florescu aduce „Iadul Pustiu“ în Biblioteca Judeţeană

   Bogdan Florescu, elev al Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” Buzău, debutează editorial, vineri, 22 aprilie, de la ora 12,00, în Aula Basil Iorgulescu” a Bibliotecii Jude­ţene, cu romanul „Iad Pustiu”, un horror psihologic care atinge cele mai profunde laturi ale psihicului uman în relaţie cu evenimentele sângeroase ce se petrec pe parcursul poveş­tii.

   Având o predilecţie către artele vizuale, acesta doreşte să se afirme în domeniul cinematografiei, graficii, dar şi al literaturii. Primul său efort din acest ultim domeniu este romanul „Iad Pustiu“, al cărui fir narativ alert urmăreşte evoluţia celor trei protagonişti în contextul unei Apocalipse de natură ocultă, dar şi a antagoniştilor – cei care aduc Iadul pe Pamânt în contextul unei cosmogeneze unice.

   Combinând mai multe domenii ale artei, cum ar fi structura pe acte, asemănă­toare unui scenariu de teatru, sau aspectul general cinematografic, „Iad Pustiu” determină cititorul să se detaşeze aproape complet de realitate, având senzaţia că urmăreşte o mare producţie de la Hollywood, în timp ce este profund atins de condiţia emoţională a personajelor principale, fiecare construit pe baza unei boli psihice.

   Aspectele teatrale, filoso­fice, psihologice, naturaliste, romantice, oferă romanului o incontestabilă notă de unicitate.