Considerat pe bună dreptate un „ambasador al matematicii românești în lume”, Bogdan Enescu revine în atenția celor pasionați de matematică. Profesorul buzoianul, alături de profesorul Mircea Becheanu, a fost solicitat
de o editură americană să realizeze o carte dedicată Olimpiadelor Balcanice de Matematică.
„Balkan Mathematical Olympiads – The First 30 Years” a văzut lumina tiparului la Editura XYZ Press, din Dallas, și se găsește deja pe cel mai mare magazin online din lume, amazon.com.
Bogdan Enescu, în vârstă de 54 de ani, este cel care a pregătit loturile olimpice de matematică ale României, Americii, Pakistanului, Ungariei, Republicii Moldova. Buzoianul este profesor al Colegiul „B. P. Hasdeu” și a intrat în istorie drept primul profesor român, fost olimpic internațional, al cărui elev a devenit la rândul său olimpic internațional. Este autorul mai multor cărți de specialitate, cea mai importantă fiind „Mathematical Olympiad Treasures”, publicată exclusiv în America.
Bogdan Enescu, alături de coautorul volumului „Balkan Mathematical Olympiads – The First 30 Years”, Mircea Becheanu, au participat la Olimpiadele Balcanice de Matematică de nenumărate ori, ca și coordonatori ai loturilor naționale. Cei doi prezintă în cadrul acestui volum o descriere completă a Olimpiadelor Balcanice de Matematică de la înființarea lor și până în prezent. Toate problemele sunt prezentate alături de rezolvările complete. Multe dintre aceste probleme au soluții multiple.
„Ideea de a scrie o astfel de carte e mai veche, și au mai fost variante. În România, o carte din 1996, în Bulgaria, în Serbia etc. Toate sunt menționate în bibliografie, că nu suntem Victor Ponta. Mai mult, dacă am folosit o soluție a altcuiva, acest lucru este menționat explicit, prin note de subsol. Noi am publicat în 2006 cartea <Balkan Math Olympiad> la editura GIL din Zalău. A fost foarte apreciată, mai ales că este singura în engleză și, când editura GIL a vândut drepturile editurii XYZ Press din Dallas, Texas, am primit oferta de a aduce informațiile la zi, completând cu balcaniadele din anii 2007-2013. Sigur, am modificat o mare parte a materialului din 2006, adăugând soluții noi și corectând greșelile de tipar”, a declarat pentru OPINIA Bogdan Enescu.