Acțiunile ei caritabile au fost apreciate de Casa Regală Olandeză, care, pentru meritele sale, a numit-o membru în Ordinul Oranje-Nassau, alături de alți 3.800 de olandezi. Buzoianca Maricica Mobach a părăsit România în 1976, după ce s-a căsătorit cu un olandez chiar în Buzăul natal și odată stabilită în Țara Lalelelor, a derulat constant campanii umanitare dedicate locurilor în care s-a născut.
Pe durata celor peste 25 de ani de ajutor umanitar, fundația buzoiencei, Dialoog Holland-Romania, a derulat proiecte deosebite, printre care finanțarea construcției a peste 40 de case pentru familii fără adăpost din România, dar și cumpărarea rechizitelor școlare pentru mii de copii. De asemenea, s-au îmbunătățit dotările școlilor din zona județului Buzău, s-au cumpărat lemne pentru iarnă la sute de familii și s-au trimis mii de pachete cu îmbrăcăminte și alimente, de Paște și de Crăciun. Doar finanțarea proiectelor destinate copiilor din Buzău în acest an a ajuns la aproape 47.000 de euro, bani strânși din donațiile olandezilor.
Acum, în preajma Crăciunului, buzoianca și-a amintit din nou de locurile natale și a derulat în presa olandeză o campanie de strângere de fonduri pentru copiii săraci din Rm. Sărat.
Alimente de bază pentru 221 de familii sărace
„«Sărbătorește Crăciunul cu o familie sărmană» – acest slogan, anunțat în presa locală olandeză de către membrii fundației DIALOOG Holland-Romania, a încălzit din nou inimile donatorilor olandezi. Cititorii au dat din nou ascultare pentru finanțarea derularii proiectului «Alimente de Crăciun» pentru familiile sărmane din Rm. Sărat. Într-o săptămână s-au adunat 4.420 euro și, astfel, 221 de familii vor primi în preajma Crăciunului din acest an alimentele comandate pe piața râmniceană“, a declarat buzoianca Maricica Mobach.
Ca și în anii anteriori, de la 2.400 de kilometri distanță fundația olandeză Dialoog finanțează familiile sărace din Rm. Sărat, oferind fie un pachet de Crăciun, fie ajutoare financiare. În felul acesta sărbătorile de iarnă vor fi mai frumoase și mai îmbelșugate pentru un număr de 221de familii de râmniceni.
Familiile selectate sunt invitate în scris la unul din magazinele râmnicene pentru a-și ridica un pachet cu alimente pentru care semnează de primire. Pachetul de alimente de bază în greutate de 12,5 kg este variat, destul de consistent (orez, făină, macaroane, ulei de floarea soarelui, pulpe de pui, salam, brânză, margarină, zahăr, dulciuri și detergent).
Bani pentru rate la facultate, aragazuri și repararea caselor
În fiecare an, olandeza cu inimă de român vizitează personal, la domiciliu, zeci de familii râmnicene și din comunele învecinate și, prin donații directe, încearcă să îmbunătățească situația familiilor în cadrul diverselor proiecte finanțate din Olanda. Astfel, alături de acest ultim proiect cu alimente, în septembrie 2016, fundația olandeză a derulat alte proiecte destinate zecilor de familii beneficiare.
Doar în septembrie s-au finanțat proiecte în valoare de 28.047 euro, din care:
• s-au plătit rechizitele necesare pentru 793 elevi din Rm. Sărat și din două comune învecinate (9.100 euro)
• s-au plătit primele două rate pentru studiile a trei studente de la Colegiul „N. Păulescu“ (410 euro)
• s-au finanțat diverse materiale pentru atelierele și biblioteca Liceului tehnologic „Victor Frunză” (4.000 euro)
• s-a finanțat achiziționarea a diverse materiale pentru reparații la diferite locuințe (6.700 euro).
• s-au dat bani în mană la 55 familii pentru diverse cheltuieli personale (7.252 euro),
• s-a finanțat achiziționarea a șapte aragazuri și cinci butelii la familiile sărmane (585 euro)
Anul acesta, voluntarii olandezi au acordat daruri în cadrul proiectelor care încurajează copiii să frecventeze școala, reparație a locuințelor, posibilitatea de a pregăti hrana pe aragazuri noi, ori bani în cuantum total de 46.585 euro.
„Cu acest ajutor, în valoare de zeci de mii de euro, viața zecilor de familii fără posibilități s-a ameliorat cât de cât. Pentru anul viitor voi încerca din nou să stimulez donatorii olandezi pentru ajutorul necesar familiilor vizitate în 2016, în cartierele Zidari, Barasca, Alecu Bagdat, Focșani etc. Ca de fiecare dată, ajutorul se va da structural, după puterea financiară a donatorilor olandezi stimulați să participe financiar în cadrul proiectelor propuse de către fundație în școli, instituții, firme și în ziarele locale. Sper ca și anul 2017 să fie un an plin de proiecte umanitare pentru familiile sărmane din Buzău”, a mai declarat Maricica Mobach.