Buzoianca Patricia Cimpoiașu, pe coperta unei reviste de fitness

   Buzoianca Patricia Cimpo­iașu, cea care cântă la violoncel și la flaut în trupa Amadeus,  și-a fixat un țel în vara anului trecut: să își îmbunătățească condiția fizică! Și a început să fa­că mișcare singură acasă, urmă­rind pe internet cursuri de aero­bic. Văzând că rezultatele nu prea apăreau, a mers la sală unde, ajutată de un antrenor, și-a definit abdomenul și a ajuns să fie imaginea de pe coperta unei reviste destinate industriei de fitness.

  „Am început cu aerobic acasă, urmărind un tutorial cu Emilia Mezei, din anul 2000. Exercițiile îmi dădeau în fiecare dimineață energie și bună-dispoziție. Apoi, am început să merg la sală și să fiu ghidată de un antrenor personal. Acesta m-a învățat cum să lucrez folosindu-mi doar greutatea corpului. Am făcut apoi antrenamente de XBody la Fit Express by Sorin Oprea. Ședințele în acest costum special îți contractă zo­nele musculare prin diferite pul­sații și intensități, în timp ce tu execuți mișcări de aerobic timp de 20 de minute. Du­pă aceste antrenamente am avut cea mai puternică febră musculară din viața mea. Însă efortul a meritat, pentru că rezultatele se vedeau deja cu ochiul liber. După aceea, am început să fac exerciții la aparate, să trag de fiare. A fost solicitant și o mare provocare, pentru că trebuia să ajung într-o formă foarte bună în doar două săptămâni când aveam programată o ședință foto pentru revista de fitness și culturism. Așa am ajuns să îmi petrec aproape fiecare dimineață în sala de forță, trăgând de fiare și făcând mersul fermierului“, a povestit Patricia.

   Artista și-a mărit masa musculară, având acum mai multe kilograme decât la anul trecut, când a început tonifierea și orele la sală.

   „Nu mi-am dorit să pierd kilograme, ci doar să îmi de­pă­șesc condiția fizică, să îmi măresc masa musculară și să am corpul tonifiat. În prezent am mai multe kilograme de­cât înainte. Și lucrez în pre­zent cu Max Fit (Andrei Marius Florian), un om extrem de pasionat, disciplinat și dedicat. Este un foarte bun pedagog și susținător, iar motoul lui este «Calitate, nu cantitate!». Cu toții avem tendința de a ne plânge la sală și de a spune «nu mai pot» ca și cum ne forțează antrenorul să ducem seriile până la capăt, dar asta mi-a plăcut la abordarea lui Max… Te face să înțelegi că totul e după cât poți tu și cât îți dorești de la tine, în funcție și de cum te pregătești tu psihic și te motivezi“, a mai spus artista.

   Cât despre kilogramele în plus, buzoianca spune că le acceptă fără probleme, pentru că sunt controlate și corespund noilor targeturi de antrenamente. „Am constatat că am cam 5 kilograme în plus, dar nu m-am speriat, știind că totul este controlat și corespunzător noii abordări. Acum am 56 de kg la 1,69 m înălțime și indicele masei de grăsime 18,2. Fetele de la masaj mi-au spus că ar fi bine să mai mănânc și eu câte un hamburger. În talie nu am avut niciodată mai puțin sau mai mult de 66 cm… poate pentru că nu depun pe acea zonă“, a mai menționat vedeta mândră acum de noul ei corp.