Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus începerea urmăririi penale faţă de fostul consilier al ministrului Educaţiei Daniel Funeriu, buzoianca Melania Mandas Vergu. Ea este acuzată că, în calitate de administrator şi asociat al SC Edu Tim Consultanţă Europeană SRL, a săvârşit infracţiunile de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete prin care a obţinut pe nedrept fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecinţe deosebit de grave şi înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave, ambele în formă continuată.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus începerea urmăririi penale faţă de fostul consilier al ministrului Educaţiei Daniel Funeriu, buzoianca Melania Mandas Vergu. Ea este acuzată că, în calitate de administrator şi asociat al SC Edu Tim Consultanţă Europeană SRL, a săvârşit infracţiunile de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete prin care a obţinut pe nedrept fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecinţe deosebit de grave şi înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave, ambele în formă continuată.Melania Vergu a fost miercuri la DNA însoţită de avocatul său, dar a refuzat să facă declaraţii jurnaliştilor prezenţi.
Potrivit unui comunicat al procurorilor anticorupţie, în rezoluţia de începere a urmăririi penale, procurorii au reţinut că, în 8 octombrie 2010, Melania Vergu, împreună cu asociatul său, în calitate de reprezentanţi ai societăţii, în vederea obţinerii pe nedrept de fonduri europene acordate prin programul POSDRU, au prezentat la Autoritatea de management documente şi declaraţii inexacte în care au consemnat date nereale referitoare la condiţiile pe care le îndeplinea firma acestora în vederea accesării de fonduri pentru punerea în practică a proiectului “Practică să înveţi, învaţă să practici”.
“În această modalitate, firma a obţinut pe nedrept suma totală de aproximativ 3,3 milioane lei, aproximativ 760.000 de euro, provenită din bugetul Uniunii Europene şi din bugetul naţional. De asemenea, în cursul anului 2011, învinuita Melania Vergu, cu ocazia derulării aceluiaşi proiect, a prezentat la AMPOSDRU mai multe cereri de rambursare la care a ataşat documente cu conţinut inexact pentru justificarea unor cheltuieli în baza cărora firma beneficiară a proiectului a încasat pe nedrept suma totală de peste 82.000 lei”, susţine sursa citată.
În 14 aprilie 2011, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat DNA în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârşirea de către Melania Vergu, fost consilier personal al ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, în perioada 24 decembrie 2009-3 iunie 2010, a infracţiunii contra intereselor financiare ale Comunităţii Europene şi infracţiunii de conflict de interese. Pe 3 iunie 2010, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a dispus eliberarea din funcţia de consilier personal a Melaniei Mandas Vergu.