Declarată recent a doua cea mai bună marcatoare din campionatul Germaniei, buzoianca Laura Vasilescu a vorbit, pentru spynews.ro, despre regretul că nu a ajuns să joace pentru Naționala de handbal a României.
„M-au sunat acum doi ani, înainte de Mondiale, așa țin minte, dar din păcate nu am mai auzit nimic după legat de vreo convocare la lot. Îmi pare rău, asta e cel mai mare regret, dar asta e. Viața merge înainte, poate cu noul antrenor o să fie altceva, cine știe“, a declarat Laura Vasilescu pentru spynews.ro.
Handbalista în vârstă de 32 de ani a înscris 68 de goluri în 11 meciuri jucate în Bundesliga, având o medie de 6,2 goluri pe meci. Totodată, în sezonul 2014-2015, Laura Vasilescu a terminat pe primul loc în clasamentul golgheterelor Bundesligii feminine de handbal, reușind să înscrie 230 de goluri în culorile echipei HSG Bad Wildungen.
„Îmi lipsesc familia și echipa națională“
Cu toate că s-a stabilit de mai bine de șase ani în străinătate, Laura nu exclute o revenire pe plaiurile mioritice. „M-am acomodat destul de repede, mai ales că la echipa mea au evoluat mai mereu jucătoare românce. Prietena mea cea mai bună, Cristina Brauer, a jucat până anul trecut și a rămas aici, ne vedem aproape zilnic. și în afara handbalului am mulți prieteni, singurele lucruri care îmi lipsesc sunt familia și echipa națională“, a mai declarat buzoianca pentru aceeași sursă.
Laura Laura a început să joace handbal la Clubul Sportiv școlar Buzău, iar în anul 2001 și ea a evoluat doar trei meciuri pentru echipa națională de tineret a României, în care a înscris trei goluri.