Buzoianca Janina Nectara lucrează la o carte despre principii revoluționare de styling

   Janina Nectara a acordat, recent, un interviu pentru site-ul coordonat de medicul Oana Cuzino, în care recunoaște că, în copilărie, elementele de cochetărie feminină văzute în casă se traduceau mai mult printr-o igienă minuțioasă, pieptănături perfecte, manichi­ură impecabilă (excluzând prezența lacului pentru unghii). Așadar o naturalețe desă­vârșită. Janina a precizat că atât mama ei, cât și bunica, au fost două frumuseți veritabile, fără a apela, însă, la artificii complicate, ceea ce s-a dovedit în timp a fi alegerea corectă, căci pielea lor a arătat excelent decenii întregi.

   „Ele aveau o teorie pentru acest aspect, argumentând într-un limbaj non-medical, dar dintr-o înțelepciune transmisă din generații, că orice produs chimic aplicat pe față periodic, va intra în piele și va destabiliza în timp activitatea normală a secrețiilor naturale ale dermei, conducând la probleme dintre cele mai diverse, nu doar din punct de vedere estetic. După ce am crescut, am decis că frumusețea naturală trebuie ajutată și de un strop de mascara sau de ruj, mai ales în cazul filmărilor pentru televiziune sau a ședințelor foto. Nu sunt adepta frumuseții raw – aceea fără niciun artificiu – dar sunt întru totul de acord că, pentru conservarea pielii într-o stare bună cât mai mult timp, nu ar trebui să intervenim agresiv în cursul firesc al naturii, adăugând inutil și permanent produse cosmetice fără măsură. De aceea, evit să mă machiez în timpul liber”, a spus în interviul acordat reporterului publicației on-line CSID.

   Janina Nectara a mai precizat că, din experiența sa, mult mai importantă decât o dietă ca la carte și sport este o stare de spirit relaxată. Până la urmă, stresul, oricât de abstract ar suna termenul, este factorul declanșator al mai tuturor afecțiunilor grave și nu neapărat ce mâncăm sau cât de puțină mișcare facem. Dar fiind faptul că are atâtea cunoștințe de împărtășit și că are acum mai mult timp la dispoziție, ca viitoare mămică (luna 6-a), buzoianca are în plan lansarea unei cărți, care va prezenta principii de styling revolu­ționare și soluții ingenioase, însă ușor de aplicat, destinate femeilor care își doresc să devină arhitectul propriei siluete. Sunt trucuri de modelare a siluetei a căror eficiență a fost verificată și confirmată în ani întregi de studiu. Însă aceste rezultate sunt obținute nu prin sport sau dietă, ci exclusiv cu ajutorul hainelor și accesoriilor.

   „Este un proiect în premieră în România, care vine în ajutorul femeilor însărcinate sau a celor cu forme, care trec prin schimbări fizice dintre cele mai diverse. Deja am reacții extrem de bune, iar cititoarele site-ului meu, Fashion Avec Passion, o așteaptă cu nerăbdare. Practic, fiecare cititoare va învăța să își facă singură ajustările vestimentare necesare, pentru a-și aduce silueta la forma considerată astăzi idealul în frumusețe – silueta clepsidră”, a mai punctat Janina Nectara.

   Reamintim că Janina Nectara este căsătorită cu jurnalistul Felix Rache, și el tot buzoian și este singura jurnalistă de modă român recunoscut pe plan internațional. Aventura ei în lumea modei a început la Paris, unde a urmat un program intensiv de business în fashion la Paris Fashion Institute. Un loc în care Karl Lagerfeld (care este cap de listă al consiliul director), Yohji Yamamoto, Alexander McQueen, Azzedine Alaia, Stella McCartney, Kenzo, Sonya Rykiel,  și multe alte nume sonore din industria modei și-au împărtășit experiența cursanților.
     Janina a început să lucreze imediat cu Godfrey Deeny, fondatorul revistei guru pentru bărbați, Vogue L’Uomo, actualmente critic de modă pentru Financial Times și editor șef la cel mai influent cotidian din Franța, Le Figaro. Pentru că a avut acces la toate evenimentele semnificative, de la prezentările de modă Hermes, la cocktailurile organizate de Chanel sau lansările colecțiilor de haute joaillerie Dior, s-a hotărât să își ilustreze experiențele în lumea modei pe un site propriu. Așa a apărut Fashion Avec Passion, site premiat de Harrods Londra la numai două luni de la lansare. Designeri celebri precum Roberto Cavalli și Armani îi oferă ținute spre a fi purtate la evenimentele fashion și ilustrate în revistele de specialitate. Nu e de mirare că Vogue Mexic a inclus-o în lista VIP-urilor de la Milano Fashion Week, alături de Monica Bellucci la Dolce Gabbana, Salma Hayek la Gucci, Lana del Rey la Versace sau bloggerul Chiara Ferragni la Sportmax.
   Mai mult, New York Magazine a inclus-o, în 2011, în Topul Celor Mai Bine Îmbrăcate Personalități de la Paris Fashion Week, împreună cu Anna Dello Russo, Daphnee Guiness, Olivia Palermo, Karolina Kurkova. Iar Vogue USA, a vorbit despre ea în secțiunea „Fashion Talk“ împreună cu Rihanna și Dree Hemingway. Între timp, Janina își canalizează forțele și către activități umanitare, fiind ambasadorul Gucci în România al organizației Chime For Change, o inițiativă globală pentru ajutorarea femeilor, alături de Beyonce, Frida Giannini și actrița Salma Hayek.