Buzoianca Ellie White a sărbătorit ziua băiețelului ei alături de personajele Disney favorite

Weekend cu urări și cadouri în familia buzoiencei Ellie White! Cântăreața a petrecut alături de prieteni și familie o zi minunată ,serbându-și fiul,

pe Mihai, care a împlinit doi ani. Cei doi părinți au închiriat un spațiu de joacă pentru copii din incinta unui mall din Capitală, unde au invitat rudele apropiate și prieteni  micuțului. Și copiii și adulții au redevenit preț, de trei ore, prichindei și au avut parte de ore de neuitat, în care au încercat toate atracțiile pe care le-au avut la îndemână.

S-au învârtit într-un mini-carusel, s-au cățărat într-un labirint compus din tobogane și burlane transparente, au sărit pe o saltea incoloră și chiar au fost negustori pentru o seară, vânzând și cumpărând fructe și legume într-o piață în miniatură. L-au avut aproape și pe Mickey Mouse, mascota preferată a lui Mihai, cu care au dansat și alături de care s-au jucat, cot la cot cei mici și adulții. Prințul din viața buzoinecei a împlinit doi ani, iar invitații l-au răsfățat cu multe cadouri. A primit mașini electrice, elicoptere, mascote din pluș, cărți de ­co­lorat și hăinuțe. Printre invitați s-a aflat și Florin Grozea, artistul cunoscut din trupa Hi-Q, care a ajuns la eveniment alături de soția și de băiețelul lor. Momentul sosirii tortului a fost unul de-a dreptul emoționant pentru Ellie White. Artista, însărcinată în trei luni și jumătate, a izbucnit în lacrimi de bucurie când invitații au început să îi cânte băiețelului ei ,,La mulți ani”.

„Îmi amintesc ca și ieri ziua în care l-am adus pe lume pe Mihai. Eram foarte emoțio­nată, iar când l-am ținut în brațe pentru prima dată a fost cel mai fericit moment din viața mea. Numai o mamă știe măreția acestui sentiment”, a declarat Ellie White pentru presa centrală.