Duminică, 25 februarie, echipa celui mai recent film al lui Cătălin Saizescu, „Scurtcircuit” („Fault Condition”) – film intrat în cinematografe din 23 februarie -, este prezentă într-un spectacol de gală, la „Happy Cinema” din Buzău, începând cu ora 18,00. Vor participa la proiecția de gală Cătălin și Georgiana Saizescu, Magda Catone, Andras Demeter, Dalia Pușcă și Nicodim Ungureanu.
Pentru realizarea sa de excepție, filmul a primit „The Outstanding Artistic Achievement”, în cadrul Golden Goblet Awards – Shanghai 2017, festival de categorie A, extrem de important. De altfel, a fost și primul film românesc din toate timpurile selectat în competiția oficială a acestui festival.
Filmul, bazat pe fapte reale, spune povestea Melaniei, o elevă de 15 ani, care rămâne însărcinată cu Emi, un coleg de clasă. Mamele minorilor îi despart pe cei doi îndrăgostiți și hotărăsc să dea copilul spre adopție. Prin intermediul unui funcționar abil, găsesc „cadrul legal” pentru vânzarea bebelușului către o familie de români stabiliți în străinătate. La doar o zi după nașterea prematură a Melaniei, salonul de terapie intensivă unde fusese trimis bebelușul este mistuit de flăcări.
Profitul din biletele vândute în cinematografe va merge către achiziționarea de incubatoare pentru copiii născuți prematur, în cadrul unei campanii sociale susținute și de Nadia Comaneci.
Dalia Pușcă a început să lucreze în televiziune la vârsta de 18 ani, când a debutat ca prezentatoare la TVR în emisiunea de divertisment „Trupa DP2”. În 2000 a prezentat la TVR 2 „Verde de Micul Paris”, a urmat apoi emisiunea „Neața” de la Antena 1, din 2002 până în 2003 a fost prezentatoare meteo la Observatorul Antenei 1, apoi, timp de doi an,i între 2003 și 2005 a fost editor la agenția de presă „Amos News”, după care, din 2005, a stat patru ani la pupitrul știrilor de noapte de la Realitatea TV. A revenit în primăvara lui 2010 la TVR, unde a prezentat, împreună cu Cosmina Păsărin, „Întâlnire pe 2”. Pe lângă televiziune, cochetează și cu teatrul, jucând pe scena Teatrului Nottara în „Bătrânul”.
Pe 14 mai 2010 a debutat pe marile ecrane în primul lung metraj al lui Dan Chisu în calitate de regizor, „WebSiteStory”. Este pasionată și de muzică, iar în 2001 a cântat timp de un an în trupa „Grafitti”. Mai cântă și în prezent dar ocazional, deoarece, spune ea, nu vrea să renunțe la pasiunea să pentru muzică.