Buzoianca Aida Parascan, premiată la campionatul internațional de gătit paste din Italia

   După ce și-a demonstrat talentul în țară, a concurat alături de cei mai buni chefi din lume să demonstreze cum se gătește, în stil românesc, preparatele italiene! Mai exact,  Aida Parascan a reprezentat, zilele trecute, România la concursul internațional de gătit paste, ce a avut loc în Italia.

   Cea de-a IV-a ediție a competiției internționale a adunat 20 de chefi renumiți din toată lumea: din Japonia, China, Franța America, Canada, Turcia, iar  România a fost reprezentată de frumoasa brunetă.

   „Îmi place să învăț lumea ca din ingrediente puține să poată găti ceva gustos, frumos și mai ales rapid și sănătos și să stea cu plăcere în bucătărie. Am întâlnit oameni deschiși, oameni frumoși, care iubesc ceea ce fac și găsesc o plăcere deosebită în a le satisface gusturile clienților, așa că nu pot decât să le mulțumesc celor care m-au susținut în această competiție, pentru că lor le datorez premiul”, a subliniat Aida Parascan.

Atuurile ei declarate în bucătărie: creativă, practică, rapidă și maleabilă

   Face ce face și tot îi este dor de casă! Buzoianca, stabilită în România de aproape un an, vine la demonstrații culinare la Buzău ori de câte ori este invitată de patronul lanțului de bucătării profesionale a cărei imagine este și nu uită nicicum să precizeze, la asemenea evenimente, vârsta la care a început să se descurce în bucătărie.

   „Am fost, săptămâna trecută, la Buzău, după experiența culinară internațională și majoritatea celor ce mă privesc mă întreabă încă nedumeriți de când a început pasiunea asta pentru gătit. Până să le spun vârsta, le spun calitățile: creativ, practic, rapid și maleabil. Așa consider că trebuie să fie oricine gătește din pasiune, pentru cei dragi. Și nu e nicio rușine să spui că gătești de mic, eu am început pe la 13-14 ani, iar apoi când am avut copiii am căutat să adopt un stil de a găti sănătos, interesându-mă și de valoarea nutritivă a ceea ce găteam. Abia după ce am câștigat Masterchef, am început să profesez. Iar acum, mai nou, predau. Și nu uit să le spun ucenicilor mei un singur lucru: cuțitul trebuie să fie instrumentul de care să nu se despartă niciodată. Iar dacă au lângă ei o tigaie, oala și un robot de bucătărie, pot să gătească aproape orice, oriunde, din plăcere!”, a încheiat mândră Aida Parascan.