Buzoian în depresie, salvat de pompieri după ce s-a aruncat de pe podul din Mărăcineni

    Ieri, în jurul orei 12,00, pompierii buzoieni au fost solicitaţi prin apel la 112, să intervină pentru salvarea unui bărbat care a căzut de pe podul din localitatea Mărăci­­neni.

   Barbatul, care are în jur de 38 de ani, este din municipiul Buzău, lucrează la RER, şi ieri a  încercat să-şi pună capăt zilelor, aruncân­du-se de pe pod.

   Imediat, la faţa locului au ajuns două echipe de căutare – salvare, cu o autospecială şi o ambulanţă SMURD. Intervenţia a fost una dificilă, dar în final pompierii au reuşit să-l aducă la mal, în viaţă,  pe bărbatul de 38 de ani.

   Acestuia i s-au acordat primele măsuri de prim ajutor, după care  a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, la Unitatea de Primiri Urgenţe, unde primeşte îngrijiri ­me­dicale de specialitate.

  Buzoianul este cunoscut ca suferind de o depresie severă, iar soţia acestuia alertase Poliţia cu o noapte înainte, în jurul orei 2,00 ­des­pre faptul că acesta nu s-a mai întors acasă.