În numai câteva ore, polițiștii de investigarea a criminalității economice au constatat două infracțiuni și au aplicat sancțiuni contravenționale ca urmare a neregulilor constatate în cadrul activităților de verificare a agenților economici.
Vineri, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice de la Inspectoratul de Poliție Județean Buzău și specialiști din cadrul Direcției Agricole Județene Buzău au efectuat controale pe raza municipiului Buzău pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților ce se comit în domeniul producerii, depozitării, transportului și comercializării produselor din sectorul agroalimentar.
În urma verificărilor efectuate la o societate administrată de un buzoian de 35 de ani, societate ce are ca obiect de activitate „comerțul cu ridicata al cerealelor, semințelor, furajelor și tutunului neprelucrat”, s-a constatat că administratorul a înregistrat în contabilitatea societății achiziții fictive de cereale în valoare totală de 120.679 lei, constând în „borderouri de achiziții cereale”, completate pe numele unor persoane fizice din județul Bacău, în baza cărora a diminuat masa impozabilă și s-a sustras de la plata unui impozit pe profit în sumă de 19.308 lei. Totodată, s-a stabilit că banii ar fi fost retrași în numerar din patrimoniul societății de către administrator și utilizați pentru cheltuieli personale. În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de către polițiști sub aspectul comiterii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani, fapte prevăzute și pedepsite de Legea nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și Legea nr.656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor.
Tot în ziua de 17 iulie, în urma verificărilor efectuate la o societate ce are ca principal obiect de activitate producerea și depozitarea cerealelor, s-a constatat că administratorul – un buzoian de 38 de ani – nu a putut justifica cu documente de proveniență cantitatea de 940 kilograme rapiță.
Împotriva bărbatului s-a luat măsura sancționării contravenționale conform Legii nr.12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț și prestări de servicii ilicite, iar cantitatea de cereale fără documente de proveniență, a fost confiscată.