Locuitorii judeţului Buzău se pare că sunt printre cei mai norocoşi din ţară. Cu toate că în oraş la aproape fiecare ploaie străzile sunt pline de apă şi curţile sau casele din anumite cartiere sunt inundate, iar în multe dintre localităţile din judeţ apele produc pagube semnificative şi alunecări de teren, Buzăul, alături de alte şase judeţe din ţară, prezintă cel mai mic risc de inundaţii.
Potrivit capital, prima hartă a riscurilor de inundaţii care a fost realizată de Poolul de Asigurare Împotriva Dezastrelor arată că doar locuitorii din Buzău, Ploieşti, Braşov, Miercurea Ciuc, Târgu-Jiu, Bistriţa şi Botoşani sunt aproape complet feriţi de calamitate. Astfel că, în afară de aceste zone, întreaga ţară este expusă la inundaţii.
Un risc foarte ridicat pentru astfel de calamităţi naturale se înregistrează în judeţele Brăila şi Tulcea, în timp ce în alte zece judeţe, riscul de producere a inundaţiilor este de la ridicat la foarte ridicat. Frecvenţa ridicată a inundaţiilor, precum şi întinderea lor extrem de vastă, se traduce, anual, în pagube de sute de milioane de euro.
Mai multe asigurări încheiate în august
Un număr de 9.719 buzoieni şi-au asigurat casele împotriva dezastrelor naturale în luna august, cu 1.463 mai mult decât în luna iulie. De la începutul anului, numărul persoanelor din judeţul nostru care şi-au asigurat casele a fost relativ constant, însă în luna august a fost înregistrat cel mai mare număr al poliţelor încheiate. Din totalul celor 9.719 asigurări, 6.546 au fost încheiate de buzoienii din mediul rural şi 3.173 de cei din mediul urban.
Proprietarii pot încheia asigurarea obligatorie a locuinţei atât de la acţionarii societăţii emitente de poliţe obligatorii de locuinţe (PAID), cât şi de la alţi asigurători. Preţul unei poliţe PAID este de 10 euro sau 20 de euro, în funcţie de materialul din care este construită locuinţa, şi asigură o despăgubire maximă de 10.000 de euro, respectiv 20.000 de euro. Acestea acoperă doar daunele produse de dezastrele naturale, şi anume cutremure, inundaţii şi alunecări de teren. Potrivit legii, proprietarii care nu îşi asigură locuinţele vor fi amendaţi de autorităţile locale cu până la 500 lei. Această poliţă acoperă trei riscuri de bază şi anume cutremur, inundaţii şi alunecări de teren.
În intervalul ianuarie – august 2013, în judeţul Buzău au fost încheiate 65.550 de poliţe ce le-ar da buzoienilor o oarecare asigurare în cazul unor evenimente naturale.