Buzoienii nu vor scăpa nici în următorii ani de lucrările din municipiu. Cel mai amplu proiect de asfaltare gândit de municipalitatea buzoiană ar putea demara în următoarele luni. 30 septembrie este ultima zi de depunere a ofertelor pentru delegarea gestiunii serviciului de administrare a domeniului public al municipiului pentru realizarea obiectivului de investiţii de tip DBFO (proiectare-execuţie-finanţare-exploatare) privind reţeaua urbană de străzi, executantul fiind stabilit prin licitaţie internaţională.
Din momentul semnării contractului, firma câştigătoare va avea la dispoziţie trei ani pentru modernizarea a 53,4 kilometri de reţea stradală în municipiul Buzău, la o valoare a lucrărilor estimată de muniicpalitate la circa 20 de milioane de euro. Apoi, timp de nouă ani, câştigătorul licitaţiei va asigura mententanţa străzilor.
„Este o lucrare mare, extrem de dificilă, va bulversa mult activitatea în municipiu, nu vă ascund, Este vorba despre un număr foarte mare de străzi, este vorba despre cartiere întregi care vor fi modernizate şi probabil lucrurile vor fi destul de neplăcute“, a anunţat primarul Constantin Boşcodeală. Partea carosabilă a străzilor, precum şi trotuarele, se află într-o stare avansată de degradare din cauza vechimii îmbrăcăminţii rutiere, a traficului existent, a condiţiilor atmosferice deosebite din ultimii ani- care au accentuat degradarea îmbrăcăminţii asfaltice- precum şi din cauza multiplelor intervenţii la reţelele de termoficare, alimentare cu apă şi gaze şi, de aceea, este necesară o intervenţie majoră asupra infrastructurii rutiere.
Reabilitarea unei reţele de 53,4 kilometri de străzi urbane se va realiza pe baza unei scheme de delegare a managementului şi operării, sub forma unui proiect de tip DBFO (Proiectare-Execuţie-Finanţare-Exploatare), care presupune delegarea serviciului de administrare a domeniului public către un concesionar
responsabil cu obţinerea finanţării, elaborarea documentaţiei de proiectare, execuţia lucrărilor de reabilitare şi prestarea serviciilor de întreţine având la baza criterii de performanţă şi o schemă financiară bazată pe plăţi unitare, trimestriale. Proiectul va fi finanţat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
59 de străzi refăcute complet
59 de străzi vor fi refăcute prin frezarea îmbrăcăminţii de uzură existente şi aplicarea unui strat nou, pe 5 străzi intens circulate, îmbrăcămintea existentă se înlocuieşte complet până la adâncimea de 77 cm, pe 39 de străzi puţin circulate, îmbrăcămintea existentă se înlocuieşte complet până la adâncimea de 55 cm, iar pe alte 27 de străzi puţin circulate îmbrăcămintea existentă se înlocuieşte complet până la adâncimea de 50 cm. Condiţia primordială este întreţinerea şi exploatarea pe bază de performanţă a infrastructurii de străzi reabilitate pe o perioadă totală de maximum 12 ani, din care maximum 3 ani pentru activităţi de proiectare şi execuţie, perioadă în care se va asigura parţial întreţinerea şi exploatarea (a străzilor care nu sunt reabilitate), şi maximum nouă ani de întreţinere şi exploatare completă a străzilor, după finalizarea lucrărilor de reabilitare.
Activităţile de exploatare se vor presta pe bază de performanţă, cu stabilirea nivelurilor de serviciu adecvat şi cu aplicarea unor reduceri de plăţi pentru cazurile de neutilizare (nedisponibilitate) şi de performanţă deficitară.
De asemenea, municipalitatea mai are în vedere reabilitări complete de cartiere care nu sunt incluse în acest proiect amplu de reabilitare străzi. Se adaugă refacerea cinematografului Dacia unde va funcţiona Casa de Cultură a Municipiului şi reabilitarea stadionului de atletism.
Vezi, AICI, lista completă a străzilor care vor fi reabilitate.