Numărul buzoienilor care şi-au asigurat casele împotriva dezastrelor naturale a crescut în luna mai, fiind încheiate 8.508 astfel de poliţe, cea mai mare valoare de la începutul acestui an. Judeţul Buzău se regăseşte pe locul 12 într-un clasament naţional cu privire la încheierea asigurărilor pentru case în luna mai, destul de departe de primele clasate, şi anume Bucureşti – 58.598, Constanţa – 22.908, Timiş – 15.928. La polul opus, cele mai puţine poliţe împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor, respectiv 1.766, au fost încheiate în Covasna, potrivit datelor Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID).
În intervalul ianuarie-mai, 42.053 de persoane din judeţul Buzău au optat pentru încheierea unor poliţe ce le-ar da o oarecare asigurare în cazul unor evenimente naturale, numărul acestora fiind în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În prima lună din acest an au fost încheiate 8.388 de poliţe (6.103 în mediul rural şi 2.285 în mediul urban), în cea de-a doua lună buzoienii au efectuat 8.398 de asigurări (6.103 în mediul rural şi 2.295 în mediul urban), în luna martie au fost încheiate 8.370 de poliţe împotriva dezastrelor naturale, şi anume 6.072 în mediul rural şi 2.298 în mediul urban, în timp ce în luna aprilie, trendul a fost menţinut, un număr de 8.389 de buzoieni optând pentru asigurări împotriva dezastrelor naturale, din care 6.076 în mediul rural şi 2.313 în mediul urban.
Luna trecută, numărul poliţelor încheiate în judeţul Buzău a depăşit 8.500, cele mai multe dintre asigurări, şi anume 6.070 fiind încheiate de buzoienii din mediul rural şi 2.438 de cei din mediul urban.
În aceeaşi lună din 2012 numărul poliţelor PAD din judeţul Buzău se ridica la 13.939, în timp ce în mai 2011 doar 8.367 de buzoieni le-au încheiat.
Pe parcursul anului trecut, la nivelul judeţului nostru au fost încheiate 116.945 de poliţe de asigurare împotriva dezastrelor inundaţiilor, cutremurelor, alunecărilor de teren. Cele mai multe dintre acestea au fost încheiate de buzoieni în luna ianuarie, respectiv 14.971, numărul acestora scăzând puţin câte puţin pentru fiecare lună în parte şi cele mai multe fiind de fiecare dată înregistrate în mediul rural.
Societăţile de asigurare autorizate să subscrie riscuri de catastrofă naturală pot încheia asigurări facultative doar pentru sume asigurate care depăşesc sumele acoperite prin poliţa obligatorie pentru locuinţe, respectiv 10.000 de euro sau 20.000 de euro, la tarifele stabilite prin Legea privind asigurarea obligatorie a locuinţelor. Astfel, pentru o sumă asigurată de 20.000 de euro, preţul asigurării este de 20 de euro/an, pentru locuinţele din cărămidă, beton armat sau orice alt material rezultat în urma unui tratament termic, iar pentru o sumă asigurată de 10.000 de euro preţul asigurării este de 10 euro/an pentru locuinţele din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic sau chimic. Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale – PAID – este o componentă esenţială a programului român de asigurare a catastrofelor, gestionat de Ministerul Administraţiei şi Internelor.