Eveniment inedit pentru pasionații de automobile, care s-a mai derulat în România o singură dată, în anul 1987. Este vorba despre „RETROMOBIL în Turul României“, o cursă cu mașini de epocă care se va desfășura pe parcursul a opt zile și va cuprinde 16 județe (30 de orașe), printre care și Buzăul.
Șase automobile istorice, fabricate în perioada 1931-1954, vor parcurge peste 2.300 de km pe traseul București – Constanța – Buzău – Bacău – Piatra Neamț – Bistrița – Dej – Baia Mare – Satu Mare – Oradea – Arad – Timișoara – Caransebeș – Drobeta Turnu Severin – Craiova – Alexandria – București.
Turul va debuta astăzi, la ora 10.00, la București și va sosi în Buzău duminică, urmând ca automobilele să părăsească județul nostru luni, plecând de la Sărata Monteoru. Finish-ul va avea loc pe 16 mai, în jurul orei 18,00, la Ateneul Român din București.
Un raid similar cu vehicule istorice a mai avut loc în România, cu trei automobile participante, doar în 1987, când a durat două săptămâni. Reeditarea în numai opt zile a acestui raid va putea fi urmărită pas cu pas accesând pagina oficial Retromobil Club România de pe rețeaua de socializare Facebook.
Cea mai veche mașină la start, un Dodge din 1931
Startul turului, programat astăzi la Mall Vitan, va fi dat de Nicu Tătăranu, membru fondator al R.C.R., inițiator și participant la raidul din 1987.
Cel mai vechi automobil participant la raidul „RETROMOBIL în Turul României“ este un DODGE DG8 din anul 1931. Aceasta va fi condusă dintr-un echipaj format din Daniel Boca și Oana Boca. Celelalte mașini implicate în competiție sunt: DODGE D2 Coupe din 1936 (George Danciu și Adrian Lupu), PLYMOUTH P2 din 1936 (Răzvan și Carmen Bădulescu), BUICK 40 Special din 1938 (Bogdan Coconoiu și Viorel Burcea), BUICK Sedan din 1947 (Axel și Stela Kohnen), ROLLS ROYCE Silver Dawn din 1954 (Gabriel Lucian Bălan și Constantin Racu).