OPINIA vă propune, în colaborare cu istoricul Valeriu Nicolescu şi pagina de Facebook „Buzaul vechi”, o rubrică permanentă (în fiecare miercuri şi joi) sub forma unei incursiuni în istoria locală, o comparaţie a Buzăului din trecut cu cel de astăzi.
(sursa fotografiilor: • colecţia OPINIA • Valeriu Nicolescu • Gabriel Petre • Buzăul Vechi • colecţia Aurelia Sprînceană, via Dorian Luparu (imagini de la sistematizarea anilor ‘60) • colecţia Alexandru Miriţă, via Andrei Daniel (imagini de la mijloc de anii ‘40 cu soldaţi nazişti şi Piaţa Daciei veche) • Doru Drăgoi (imagini anii ‘1970 Cuza Vodă şi blocurile Romarta în construcţie) • Ovidiu Nica (Casa Pionierilor şi imagini cu zona rondului Episcopiei la sistematizarea din anii ‘80).
„Imaginea este realizată în 1935, pentru albumul Societăţii Comunale de Electricitate (înfiinţată în anul 1925), cu instalaţiile de iluminat de la acea dată şi redă intersecţia unde este o clădire pe colţ, acum aici fiind un magazin cu articole diverse, aşa-numitul magazin cu produse săteşti. Celelalte clădiri de pe partea stângă au fost demolate, în locul lor construindu-se blocurile de locuinţe aflate la intersecţia semaforizată dintre Bd-ul Unirii (în zona clădirii CEC) şi strada Transilvaniei. În fundal clădirea unde actualmente funcţionează Seminarul Teologic (construită în anul 1935), folosită din 1949 ca sediu al Şcolii de Cooperaţie.
Se văd stâlpii din fontă pe care sunt firele pentru electricitate (între cei doi din imagine şi un abajur din metal care proteja becul ce se aprindea pe timp de noapte), dar şi un stâlp din lemn cu 14 suporţi pentru izolatorii din ceramică. Nu se observă racordurile pentru locuinţele din jur”, precizează istoricul Valeriu Nicolescu.