Buzăul de ieri, Buzăul de astăzi

   Devenit „oraşul farmaciilor, al second hand-urilor şi al caselor de pariuri“, Buzăul rămâne, în arhive şi în amintirea celor mai în vârstă, locul vechilor comercianţi din Strada Târgului, al caselor cu arhitectură deosebită şi al oamenilor care au excelat în diverse domenii de activitate.
   OPINIA vă propune, în colaborare cu istoricul Valeriu Nicolescu şi pagina de Facebook „Buzaul vechi“, o rubrică permanentă (în fiecare miercuri şi joi) sub forma unei incursiuni în istoria locală, o comparaţie a Buzăului din trecut cu cel de astăzi.

   (sursa fotografiilor: • colecţia OPINIA • Valeriu Nicolescu • Gabriel Petre • Buzăul Vechi • colecţia Aurelia Sprînceană, via Dorian Luparu (imagini de la sistematizarea anilor ‘60) • colecţia Alexandru Miriţă, via Andrei Daniel (imagini de la mijloc de anii ‘40 cu soldaţi nazişti şi Piaţa Daciei veche) • Doru Drăgoi (imagini anii ‘1970 Cuza Vodă şi blocurile Romarta în construcţie) • Ovidiu Nica (Casa Pionierilor şi imagini cu zona rondului Episcopiei la sistematizarea din anii ‘80).

   „Prima imagine datează din 1970-1976 (nu se demolase sala «Moldavia»), când nu se amenajase platoul Dacia. Circulaţia se realiza la acea dată prin cele două artere din lateralele Palatului Comunal, pe dreapta dinspre Episcopie, pe stânga dinspre gară, spre Episcopie şi drumul către Focşani, despărţite în zona platoului de azi printr-un spaţiu verde mărginit de trotuare, iar în faţa Palatului, strada Cuza Vodă, ce lega Bazarul de azi de strada Unirii, în zona ­Bi­sericii «Sf. Îngeri». ­Aglo­meraţia din partea dreaptă se explică prin existenţa unei staţii de autobuz, cam la nivelul colţului Magazinului Winmarkt, către Cuza Vodă. Pe stradă se observă o maşină de fabricaţie sovietică, probabil Moskvich”, a comentat istoricul Valeriu Nicolescu.