OPINIA vă propune, în colaborare cu istoricul Valeriu Nicolescu şi pagina de Facebook „Buzaul vechi”, o rubrică permanentă (în fiecare miercuri şi joi) sub forma unei incursiuni în istoria locală, o comparaţie a Buzăului din trecut cu cel de astăzi.
(sursa fotografiilor: • colecţia OPINIA • Valeriu Nicolescu • Gabriel Petre • Buzăul Vechi • colecţia Aurelia Sprînceană, via Dorian Luparu (imagini de la sistematizarea anilor ‘60) • colecţia Alexandru Miriţă, via Andrei Daniel (imagini de la mijloc de anii ‘40 cu soldaţi nazişti şi Piaţa Daciei veche) • Doru Drăgoi (imagini anii ‘1970 Cuza Vodă şi blocurile Romarta în construcţie) • Ovidiu Nica (Casa Pionierilor şi imagini cu zona rondului Episcopiei la sistematizarea din anii ‘80).
„Bulevardul Gării (actualmente cu aceeaşi denumire), imagine de la începutul secolului XX, în prim plan stânga clădirea unde, până la cutremurul din noaptea de 9/10 noiembrie 1940, ora 3,00 dimineaţa, s-a aflat Prefectura judeţului Buzău, mutată apoi în Hotelul «Coroana» şi, la final, în Palatul Comunal, instituţie desfiinţată în 1949. De fapt, clădirea din imagine era pe strada Nae Stănescu (Bistriţei), colţ cu strada din faţa I.S.U., unde era Compania de Pompieri, pe locul clădirii, după demolare, amenajându-se actualul parc, ce avea în mijloc un bazin din beton ce reprezenta rezerva de apă pentru sacalele şi apoi maşinile pompierilor, în caz de incendiu. S-a inscripţionat pe poză «bd-ul Gării», pentru că din centru, prin Piaţa Daciei, se asigura accesul spre gară pe respectiva stradă (după 1948 numită Banghereanu), deoarece porţiunea de stradă dintre Crizantemelor şi Războieni s-a amenajat în 1943-1944, curtea Prefecturii fiind gard în gard cu casa avocatului Gheorghe Marinescu, fost primar al Buzăului (1942-1944), unde se păstrează încă Stejarul secular.
Cu actul autentic nr. 74/5 mai 1872, s-a cumpărat de la Costache Trestioreanu, imobilul din strada Banului (Bistriţei), pentru localul Prefecturii, iar cu actul 1510/2 aprilie 1924 s-a mai achiziţionat de la Elena Ion Mănăilă un teren de 477 m.p., astfel că incinta ocupa tot spaţiul amintit.
Peste strada C. Iarca (Crizantemelor), era clădirea unde, din 1930, a funcţionat Şcoala de Menaj (Şcoala de Gospodărie Urbană nr. I), ce avea o intrare maiestuoasă, străjuită de patru coloane de circa 4 m. înălţime, acum aici fiind un bloc. Şcoala s-a înfiinţat la 15 septembrie 1929, la Pătârlagele, a fost transferată la Buzău începând cu 1 noiembrie 1930 şi instalată în imobilul ce data din 1888, cumpărat de Ministerul Sănătăţii în 1920, de la dr. G. Constantinescu, imobil aflat pe strada Nae Stănescu nr. 36.
În dreapta imaginii se vede gardul Bisericii Banu, la colţul cu actuala stradă Victoriei, la acea dată din zid masiv, înlocuit mult mai târziu cu cel din fier forjat. Aceasta, deoarece aici a funcţionat o mănăstire, menţionată în documente ca Mănăstirea den jos de Târg, deci în afara perimetrului construit al târgului, putând aprecia că târgul iniţial era situat în spaţiul dintre Episcopie şi Mănăstirea Banu. Cunoscută şi ca Mănăstirea lui Andronic Cantacuzino (fost mare vistier, de la 10 noiembrie 1593 mare ban, de unde şi denumirea Mănăstirea Banului, denumire sub care apare în documentul din 3 aprilie 1618), cel care a ctitorit-o în anul 1571, iniţial a fost mănăstire de călugări. Avea hramul Blagoveştenia (Buna Vestire), fiind refăcută la 1722 de Adriana, văduva vornicului Şerban Cantacuzino; dărâmată de cutremurul din 29 ianuarie 1802 (cutremurul cel mare); după 1863, devine biserică de mir; restaurată în 1884, când s-a pictat de către pitarul Nicolae Teodorescu; reparată în 1929 şi 1955. Amintită prima oară în documentul din 28 ianuarie 1592, metoh al mănăstirii Dusico, de care se desprinde în 1884. În februarie 1903, când Nicolae Iorga a vizitat Buzău, remarca: ,,se văd şi câteva biserici, din care una cu o icoană făcătoare de minuni, a primit acum de curând un coperiş de olane colorate şi un pridvor geamuri, care-i dau un caracter aşa puţin cam ciudat, deşi în mijlocul unui parc bogat înverzit, această clădire nouă-nouţă face o întipărire modernă, apuseană, fiind vorba de biserica Banu”, spune istoricul Valeriu Nicolescu.