BuzăuFest / Momente istorice reconstituite cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la înființarea județului Buzău

Pentru al doilea an consecutiv, Consiliul Județean organizează, la Monteoru, Festivalul BuzăuFest, eveniment care se dorește a deveni o tradiție. Festivalul va avea loc în perioada 1-2 iunie la Sărata Moneoru, iar pe 31 mai evenimentul va fi deschis cu o paradă cu torțe, organizată pe străzile municipiului Buzău, la care vor participa, pe lângă reprezentanții Gărzilor dacice, romane, de gladiatori, și soldați purtând uniforme din Primul Război Mondial.

La Sărata Monteoru vor avea loc două seri de concerte, una dedicată folclorului românesc, iar cea de a doua muzicii pop.

„Cel mai important lucru în legătură cu BuzăuFest este că povestea continuă. Suntem la cea de a doua ediție, vrem să promovăm și altfel județul Buzău, nu doar la nivel de sărbători câmpenești. Cred că va deveni o sărbătoare tradițională a județului Buzău. Ținând cont că în acest an este și anul Centenarului, vom avea ca parteneri Ministerul Apărării Naționale, Divizia a II-a Getica, reprezentanții Gărzii Apullum, care vor reconstitui scene de la formarea poporului român și evenimente legate de Unire. De asemenea, există și un semicentenar, se împlinesc 50 de ani de la înființarea județului Buzău, de la trecerea administrativ teritorială de tip sovietic, la noua împărțire administrativ teritorială din anul 1968, când am trecut la județe. Vom marca și acest eveniment și vor fi multe alte surprize. La, ceastă ediție vom avea două seri cu concerte, o seară va fi una folclorică , iar cealaltă cu muzică pop”, a declarat președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu.

O delegație formată din oameni de afaceri din Spania, prezentă la BuzăuFest

De asemenea, la festival sunt așteptate și autorități din Spania, din comunitatea cu care județul Buzău a semnat un acord de cooperare economică.

„Am trimis invitația și către președintele Ignacio (n.r., președintele Comunității autonome La Rioja, Jose Ignacio Ceniceros Gonzales). Încă nu am primit confirmarea, dar va veni sigur însoțit de o delegație formată din oameni de afaceri, de viticultori. Cred că este o mare asemănare între regiunea noastră și regiunea Rioja din acest punct de vedere. Chiar există în acea zonă, pentru că nimic nu este întâmplător, un drum numit Drumul Vinului și al Cramelor, așa cum avem și noi în zona Monteoru Drumul Vinului care se continuă până în Prahova, dincolo de Tohani. La ei, cramele au devenit centre de vizitare, unde vin mulți turiști și se pot chiar caza. Sperăm să preluăm și noi acest model”, a mai declarat președintele CJ Buzău.