Sute de persoane și-au pus speranțele că vor obține vineri un job la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, însă puțini sunt cei care
mai speră să se angajeze după ce au văzut care sunt condițiile patronilor. Unul dintre motivele pentru care obținerea unui job se face cu viteza melcului este acela că angajatorii, în majoritate, sunt pretențioși în selectarea muncitorilor. Cer forță de muncă tânără și calificată.
La Bursa locurilor de muncă, organizată la sfârșitul săptămânii trecute în municipiul Buzău, într-un mall din oraș, au participat 47 de firme. Angajatorii chemați la eveniment de Agenți Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Buzău au scos „la concurs” aproape 500 de posturi. Din păcate însă, șomerii care s-au prezentat la standuri și care au căutat cu adevărat un loc de muncă nu au fost deloc pe placul patronilor.
Majoritatea celor veniți la Bursa Generală a Locurilor de Muncă ori nu aveau experiență, ori nu erau calificați în nicio meserie, ori erau prea în vârstă. Printre 798 de persoane care așteptau să discute cu angajatorii se aflau tineri ieșiți de pe băncile facultății care își căutau un loc de muncă, dar și persoane trecute de prima tinerețe. Acestora din urmă le este foarte greu să își găsească un loc de muncă, dar încă mai au speranță că vor exista angajatori care caută profesioniști.
„Am impresia că am venit degeaba pe aici, că locurile de muncă sunt ocupate, dar ne facem datoria. Așa se întâmplă numai în România”, a declarat Dumitru Nicolae, prezent la Bursă. Alți șomeri au fost nevoiți să participe la Bursă pentru a-și prelungi viza pe carnetul de șomer, condiție obligatorie pentru primirea în continuare a ajutorului de șomaj. În aceste condiții, la bursa organizată în municipiul Buzău, niciun șomer nu a fost angajat pe loc. Peste 400 de persoane au fost însă selectate pentru un interviu. Doar dacă vor face impresie bună, vor fi angajate. Alte 59 au fost înscrise la cursuri de calificare și poate vor avea șanse mai multe la angajare după recalificare.
Mai norocoși au fost, în schimb, participanții la Bursa generală a locurilor de muncă organizată în municipiul Râmnicu Sărat, unde, deși au fost doar 72 de locuri de muncă vacante, șase râmniceni, din 95 prezenți la Bursă, au reușit să se angajeze pe loc, în timp ce alți 15 s-au înscris la cursuri de formare profesională. De asemenea, la Pătârlagele, unde au fost 13 posturi vacante, trei persoane au reușit să-și găsească pe loc un job. La Pogoanele, un singur șomer a reușit să ocupe pe loc unul din cele 18 locuri de muncă oferite de angajatori, iar la Nehoiu au fost angajate imediat două persoane.