Burlac(u) de trei puncte!

           * Tânărul jucător al Olimpiei le-a adus victoria râmnicenilor

            Dorin Burlacu, jucător care şi-a încheiat recent conturile cu prima divizionară Astra Ploieşti a revenit la Râmnicu Sărat cu mare poftă de joc. Dovadă stă şi reuşita pe care tânărul mijlocaş, fost component al loturilor naţionale de copii şi juniori a avut-o în partida pe care Olimpia a câştigat-o cu 1 la 0 în deplasarea de la Bucureşti, acolo unde a întâlnit formaţia Metaloglobus.

           * Tânărul jucător al Olimpiei le-a adus victoria râmnicenilor

            Dorin Burlacu, jucător care şi-a încheiat recent conturile cu prima divizionară Astra Ploieşti a revenit la Râmnicu Sărat cu mare poftă de joc. Dovadă stă şi reuşita pe care tânărul mijlocaş, fost component al loturilor naţionale de copii şi juniori a avut-o în partida pe care Olimpia a câştigat-o cu 1 la 0 în deplasarea de la Bucureşti, acolo unde a întâlnit formaţia Metaloglobus.Valeriu Sfinteş, preşedintele grupării râmnicene s-a declarat mulţumit de jocul micuţului mijlocaş: “Burlacu este un jucător tânăr, care se mulează perfect pe proiectul nostru pe care încercăm să-l implementăm la Râmnicu Sărat. Ne bucură revenirea sa la Olimpia, aici unde şi-a făcut o parte din juniorat. Fiind un jucător tânăr, Dorin are nevoie de meciuri în picioare, iar echipa noastră îi poate garanta locul de titular, asta dacă este susţinut de evoluţiile sale. Mă bucur că a reuşit să marcheze, ba chiar mai mult, reuşita sa să ne aducă cele trei puncte puse în joc. Sper să continue seria prestaţiilor pozitive”. Burlacu a jucat timp de câteva sezoane, în timpul junioratului la Râmnicu Sărat, fiind transferat ulterior la Concordia Chiajna şi Astra Ploieşti. La prima echipă a prahovenilor a avut evoluţii inconstante, motiv pentru care a “prestat” pentru gruparea secundă a ploieştenilor, Astra II Giurgiu, în liga a II-a.