Cel mai experimentat jucător din lotul grupării din Crâng joacă titular și este căpitanul buzoienilor, în ciuda vârstei înaintate
Iulian Dăniță, fundașul central al Gloriei Buzău, se apropie cu pași repezi de 39 de ani (18 oct. a.c.). În ciuda faptului că mai are un an
și puțin până va schimba prefixul, apărătorul buzoienilor a fost integralist în majoritatea partidelor disputate de „glorioși” în stagiunea recent încheiată și nu dă semne că ar vrea să își agațe ghetele în cui. Mai mult, Dăniță a purtat banderola de căpitan în partidele în care a evoluat din primul minut.
„Unitatea ne-a făcut să depășim acest sezon dificil”
Dăniță trăiește a doua tinerețe acasă, la Gloria Buzău, însă din toate echipele la care a evoluat, în Crâng trăiește cea mai vitregă perioadă. Chiar și așa, jucătorul care a evoluat în Germania și Ucraina este mulțumit de maniera în care el și colegii săi au dus la bun sfârșit sezonul încheiat recent: „A fost un an greu din foarte multe puncte de vedere, însă am reușit să îl depășim cu bine. Faptul că suntem ca o mare familie ne-a ajutat foarte mult. Nu știu dacă se poate vorbi de un secret prin care am reușit acest lucru. Unitatea de grup ne-a făcut să depășim momentele dificile atât din teren, cât și din afară lui, iar acest lucru nu îl au mult echipe”. Fundașul central al Gloriei ne-a spus că vârsta nu este un impediment atâta timp cât te pregătești „ca la 20 de ani” și în afara terenului nu ai o viață plină „de excese”. Dăniță își dorește să mai evolueze unul sau doi ani la acest nivel.
Dăniță… Denis… Burebista…
Primii pași în fotbal i-a făcut la opt ani, pe arena din Crâng, sub îndrumarea regretatului Gelu Lință, poate cel mai bun antrenor de copii din câți au pășit în curtea Gloriei din Buzău. La 17 ani neîmpliniți debuta pentru echipa de seniori a buzoienilor, în victoria la limită a Gloriei, scor 1 la 0, din deplasarea de la Târgu Mureș.Un an mai târziu, a fost transferat de Dunărea Galați, formație aflată ,,pe val” la începutul anilor ‘90. Tot atunci, a început și cursurile Facultății Dunărea de Jos, instituție de învățământ la care a fost primul admis pe listă. După doi ani, la cererea antrenorului Gabi Stan, Iulian Dăniță (Denis), căci el este protagonistul poveștii noastre, a ajuns la Astra Ploiești. Prima performanță a bifat-o în tricoul formației din Cartierul 9 Mai. Dăniță a reușit să ajungă pe prima scenă a fotbalului românesc alături de prahoveni. În Liga I a disputat un singur meci, împotriva ,,câinilor roșii”. ,,Aveam 22 de ani, iar antrenorul Gabi Stan prefera jucătorii experimentați în locul celor tineri, dornici de afirmare. Am avut un conflict de pe urma căruia m-am lăsat de fotbal pentru trei luni de zile”, a precizat Denis, despre perioada petrecută la Ploiești.
Primul pas în străinătate
Dăniță nu a putut sta multă vreme departe de ,,dreptunghiul verde”. După trei luni de zile în care a rupt orice legătură cu lumea fotbalistică, jucătorul buzoian a ajuns la SV Sandhausen, formație de liga a patra din Germania. ,,Am vorbit cu nașul meu, Ion Viorel, care evolua deja la Vfl Bochum, și cu Ioan Gigi, fost jucător la Oțelul Galați. Cu ajutorul celor doi, am dat probe la Sandhausen, iar după doar două zile, cei de acolo au hotărât să rămân definitiv. Își doreau un fundaș tânăr, de perspectivă, și m-au ales pe mine”, a menționat Denis. La prima experiență în străinătate, Dăniță a reușit să bifeze promovarea în Liga a III-a cu Sandhausen. Fotbalistul buzoian nu a fost singurul român de la SV Sandhausen. Alături de el au mai evoluat Ioan Gigi (Oțelul Galați), Ionuț Pârvu și Bogdan Bucur (ambii de la Steaua). După două sezoane în Germania, Dăniță a atras privirile scouterilor ucrainieni, care l-au propus pentru un loc la Tavria Simferopol (Liga I), acolo unde a evoluat doar șase luni, fiind accidentat în restul timpului. În luna ianuarie a anului 2002, Dăniță se afla alături de SV Sandhausen în cantonamentul din Antalya. După un joc de pregătire între formația din Germania și Tavria Simferopol (prima ligă, Ucraina), în care a înscris de două ori, buzoianul a ajuns să evolueze în tricoul echipei ucrainene. ,,Am jucat bine, am dat două goluri. Ambele în urma unor faze fixe. După meci a venit la mine antrenorul celor din Simferopol. M-a întrebat una, alta și, când ne-am întors în Germania, președintele de club îmi luase deja biletele de avion pentru Ucraina”.
Turneu cu năbădăi
Ajuns pentru prima dată în Ucraina, Dăniță a plecat într-un stagiu de pregătire alături de noii săi coechipieri. Cantonamentul a avut loc tot în Antalya, iar una dintre echipele întâlnite pe durata stagiului de pregătire s-a numit Steaua București. ,,Îmi aduc aminte că i-am bătut rău, cu 5 la 1, parcă. Aveam un brazilian, Junior Elder, mingicar rău. I-a strecurat balonul de vreo trei ori printre picioare lui Neșu, care nu a mai suportat și a patra oară <l-a luat pe făraș>, cum se zice în fotbal. De acolo a început o bătaie generală. Oricum i-am bătut și la fotbal și la pumni…”
La un pas de ȚSKA Moscova
Evoluția bună în tricoul formației din Simferopol a atras privirile oamenilor de fotbal din estul Europei. La ultimul meci jucat pentru Tavria, în tribunele arenei din Simferopol și-a făcut apariția Valeri Gazzaev (fostul jucător și antrenor al URSS), la momentul acela antrenorul formației ȚSKA Moscova, grupare care un an mai târziu a câștigat Cupa UEFA. ,,Știam că a venit să mă vadă și chiar făcusem un meci bun, până am ieșit de pe teren accidentat. Îmi doream mult să ajung la o echipă mare, mai ales că știam calibrul jucătorilor care evoluau la ȚSKA. Au renunțat la mine, dar, accidentat fiind, m-au cumpărat cei de la Cernomoreț Novorossiysk”. Cu Cernomoreț a disputat finala Cupei Ligii în Rusia, iar apoi a fost achiziționat de Metalist Harkov, revenind în prima ligă din Ucraina la una dintre echipele incomode ale întrecerii interne. După câțiva ani petrecuți la Harkov, echipă pentru care a jucat și în Cupa UEFA, Dăniță și-a mai adăugat spre sfârșitul carierei și alte formații în CV, precum: Drobeta Turnu Severin, CF Brăila și Olimpia Râmnicu Sărat.
Lista amintirilor frumoase…
Întrebat care sunt cele mai frumoase momente din cariera sa de fotbalist, Iulian Dăniță, ajuns acum la 37 de ani, nu se gândește de două ori când răspunde: ,,Promovarea în Liga III-a cu Sandhause, finala Cupei Ligii în Rusia și victoria cu Metalist Harkov pe terenul formației Șahtior din Donețk”. În meciul de promovare în Liga a III-a germană, disputat în fața formației Yahn Regensburg, Dăniță a marcat de două ori (3 – 2 rezultat final). Finala Cupei Ligii în Rusia, pierdută de echipa sa, Cernomoreț Novorossiysk, în fața echipei Zenit Sankt Petersburg, grupare ce îi avea în componență pe Alexandr Kherzakov și Andrei Arșahvin ocupă locul doi în topul amintirilor de neuitat, mai ales că medaliile de argint au fost înmânate învinșilor chiar de Vladimir Putin, președintele statului rus. Ultimul loc pe podium îl ocupă victoria cu 1 la 0 pe terenul formației Șahtior Donețk, pe vremea când evolua pentru Metalist Harkov, iar componența gazdelor era alcătuită din Brandao (actualmente la Olimpique Marseille), Matuzalem (Lazio Roma), Timoșciuc (Bayern Munchen), Elano, Agahowa, Răzvan Raț, Ciprian Marica și Dario Srna (căpitanul reprezentativei Croației). Plus antrenorul Mircea Lucescu. Un alt joc de neuitat îl reprezintă întâlnirea cu Lokomotiv Moscova. Pe vremea când Dăniță îmbrăca tricoul echipei Cernomoreț, acesta a bifat o victorie și un egal în fața “ceferiștilor” din Capitala Rusiei. În primul meci, Cernomoreț s-a impus la limită, scor 1 la 0, gol marcat de Dăniță, în timp ce în retur, din cauza problemelor de efectiv, Dăniță a evoluat ca vârf.
De ce Denis?
Multă lume îi spune Denis, deși numele său din buletin este Iulian Dăniță. De ce toți îl alintă Denis?: ,,Îmi aduc aminte, la trei ani și jumătate… aproape patru, am fugit de la creșă. Era acolo o educatoare foarte severă care ne cam atingea. Eu, năstrușnic din fire, mi-o furam mai mereu. Până într-o zi, când am plecat și am ajuns pe peronul gării. De acolo m-a recuperat un vecin, care m-a dus la mama la muncă… La 13 – 14 ani am fost convocat la lot, însă nu m-am prezentat, până când nu a venit după mine la școală Marcel Pigulea ,antrenorul lotului reprezentativ Eram mare zvăpăiat și mai mereu atingeam câte un coleg. După ce a văzut cât eram de zăpăcit, Pigulea mi-a zis <Băi băiatule, tu ești ca ăla din film… Denis, pericol public…> de atunci așa îmi spune toată lumea… Denis”.
Cina cu Ahmetov…
În 2006, Dăniță a avut ocazia să stea la aceași masă cu unul dintre cei mai bogați pământeni. Este vorba despre patronul celor de la Șahtior Donețk, ucraineanul Rinat Ahmetov. ,,Eram în preajma Sărbătorilor Pascale, iar Răzvan Raț m-a întrebat dacă vreau să vin în țară pentru trei zile. Eu eram suspendat din cauza cumulului de cartonașe, am zis da, normal, mai ales că dorul de casă era mare. Am fost la Donețk, am văzut meciul lor din campionat și apoi am rămas împreună la masă. A fost toată echipa, cu Nea Mircea Lucescu și patronul Rinat Ahmetov în frunte. E un om cu foarte mult bun simț și foarte de gașcă. Vorbea și râdea cu toată lumea, de parcă îi știa de o viață. După cină, a pus avionul personal la dispoziția noastră și am venit în România pentru a sărbători Paștele”, rememorează Dăniță una dintre cele mai importante întâlniri din viața sa.