Bunuri de peste 3,7 milioane euro, scoase la licitaţie de băncile buzoiene

Situaţia economică dificilă adânceşte datoriile buzoienilor care se văd chiar şi executaţi silit din cauza ratelor neachitate pentru împrumuturile la bănci. Prin urmare, multe dintre persoanele care, în urmă cu ceva timp, beneficiau de salarii consistente şi de locuri de muncă oarecum sigure, s-au împrumutat la diferitele instituţii bancare de pe piaţă, iar în prezent se găsesc în imposibilitatea de a-şi achita ratele la credite. În aceeaşi situaţie se află şi foarte multe persoane care, din lipsa banilor, au luat împrumuturi de la bănci chiar şi pentru necesităţile zilnice, garantând cu bunurile deţinute, fie casă, teren sau maşină.

La rândul lor, bancherii se văd nevoiţi să îi execute silit pe restanţieri pentru a-şi recupera datoriile. Chiar şi aşa, deoarece buzoienii nu se ­înghesuie la licitaţii, acestea sunt reluate de mai multe ori, iar de fiecare dată preţul bunurilor licitate scade.

Banca Comercială Română, cea mai mare bancă după active, se regăseşte în situaţia de a avea şi cel mai mult de recuperat de la buzoieni în baza creditelor ­eliberate. Potrivit datelor prezentate pe site-ul instituţiei, bunurile pentru licitaţie regăsite în judeţul nostru se ridică la peste 5,8 milioane de lei (aproximativ 1,3 milioane de euro). Astfel că, BCR îi execută silit pe buzoienii cu datorii prin intermediul apartamentelor, caselor sau terenurilor, atât din oraşul Buzău, cât şi din întreg judeţul.

Cec Bank este cea de-a doua instituţie bancară la care cetăţenii din judeţul nostru înregistrează datorii semnificative, şi anume 1,63 milioane de lei (peste 360.000 de euro), din care 372.919 lei sumă cumulată pentru apartamentele scoase la licitaţie, 879.507 lei pentru casele executate silit şi 378.787 de lei pentru terenuri.

Şi cum buzoienii s-au înghe­suit să se împrumute la mai toate băncile din oraş, Alpha Bank mai scoate la licitaţie bunuri ale acestora în valoare de 548.039 de lei (peste 121.000 de euro), Intesa Sanpaolo Bank execută silit bunuri în valoare de 3,13 milioane de lei (695.000 euro), iar Banca Românească intenţionează să recupereze de pe urma licitaţiilor 2,76 milioane de lei (614.057 euro).

Pentru bunuri imobile scumpe buzoienii mai sunt executaţi silit şi de BRD care scoate la licitaţie case, apartamente sau terenuri a căror valoare cumulată depăşeşte 320.000 de lei (peste 72.000 de euro), Libra Bank cu peste 30.000 de lei (aproape 6.700 de euro) sau Leumi Bank care licitează bunuri pentru suma de 178.000 de lei (peste 3.900 de euro).

Alte două bănci de prestigiu, Unicredit şi Raiffeisen, au şi ele de recuperat ceva bani prin executări silite, şi anume 476.000 de lei (peste 100.000 de euro) şi respectiv 1,9 milioane de lei (peste 420.000 de euro).

 

Împrumuturi mai puţine, restanţe mai multe

 

Situaţia creditării la nivelul judeţului Buzău în cea de-a patra lună din acest an prezintă în creştere întârzierile la plată şi în uşoară scădere valoarea banilor împrumutaţi de populaţie şi de agenţii economici. Potrivit datelor prezentate de Banca Naţională a României, în luna aprilie valoarea creditelor în monedă naţională s-a ­dimi­nuat cu 2,6 milioane de lei faţă de luna precedentă. Astfel, împrumuturile în lei au tota­lizat 1,3918 miliarde de lei, din care 1,1944 miliarde de lei ­împrumuturi curente şi 197,5 milioane de lei restanţe.

Dacă, în luna aprilie, buzoienii s-au împrumutat mai puţin în moneda naţională, valoarea restanţelor în lei a scăzut cu 1,6 milioane de lei. De altfel, de la începutul anului, sumele s-au majorat lună de lună, semn că mulţi dintre cei împrumutaţi se găsesc pe lista rău-platnicilor. Prin urmare, dacă în ianuarie ­valoarea restanţelor pentru creditele în lei se situa la ­valoarea de 182,5 milioane de lei, în februarie acestea au ajuns la 195,2 milioane de lei, după care 199,1 milioane de lei în martie, în aprilie întârzierile la plată au scăzut la 197,5 milioane de lei.  

Variaţia cursului de schimb a făcut ca mulţi dintre buzoieni să se gândească de două ori înainte de a împrumuta bani în valută şi, totodată, a crescut suma restanţelor pentru împrumuturile datorate de populaţie şi agenţii economici. Astfel că, dacă în ianuarie creditele în valută  ale buzoienilor, exprimate în lei, se situau la valoarea de 1,5146 miliarde de lei, în scădere cu 57,9 mili­oane de lei faţă de decembrie 2012, în februarie a fost înregistrată o nouă diminuare, ajungând la 1,4173 miliarde de lei. În luna martie, acestea însumau 1,4483 miliarde de lei, din nou în creştere, ­pentru ca în aprilie valoarea împrumuturilor în monedă internaţională să scadă din nou, la 1,4172 miliarde de lei. Din suma totală, 1,2515 ­miliarde de lei reprezintă credite curente şi 165,7 ­milioane de lei restanţe. În ceea ce priveşte restanţele pentru creditele în valută, acestea au crescut constant, de la 115,1 milioane de lei în prima lună a anului, la 120,1 milioane de lei în februarie şi 145,1 milioane de lei în martie, urmate de o nouă majorare, la 165,7 milioane de lei în aprilie.