Buget de supraviețuire pentru Primăria Pătârlagele

“Dacă în 2008-2009 aveam un buget de 100 miliarde lei vechi, anul acesta bugetul este de doar 70 miliarde lei vechi”, ne-a declarat Ion Gherghiceanu

Temerile din urmă cu câteva luni ale aleșilor locali din Pătârlagele că repartizările de fonduri de la nivel central pentru comunitate ar putea fi afectate după recensământul populației s-au adeverit, bugetul local din acest an fiind cu 30% mai mic decât bugetul din 2009.

         Astfel, dacă imediat după recensământ, primarul orașului, Ion Gherghiceanu, susținea că un motiv de îngrijorare îl constituia faptul că scăderea populației datorată neînregistrării studenților și a persoanelor plecate la muncă în străinătate, fapt ce duce la diminuarea sumelor repartizate localității, în prezent șeful administrației locale consideră că a avut dreptate.

         “Am spus de anul trecut că recensământul a fost și cu scopuri administrative, dar se pare că am avut dreptate. Dacă în 2008-2009 aveam un buget de 100 miliarde lei vechi, anul acesta bugetul este de doar 70 miliarde lei vechi. Din acești bani, jumătate sunt cheltuielile de la școli, 37 de miliarde de lei vechi sunt salarii și cheltuieli materiale, 20 de miliarde de lei vechi sunt ajutoare sociale. Am avut de luptat și cu efectele fenomenelor meteorologice din ianuarie-februarie, când a fost nevoie să intervenim să deblocăm drumurile de zăpadă. La o rețea de 70 de kilometri de drumuri și 15 sate a fost destul de costisitor. Am avut zece utilaje, din care opt închiriate, ori au fost cheltuieli de aproximativ 200.000 lei, deci prea puțin ce ne mai rămâne pentru balastări sau alte lucrări. Avem buget de supraviețuire”, a  concluzionat primarul Ion Gherghiceanu.