Brăilean prins, în tren, cu arsenalu-n sacoşă

Un brăilean călătorea cu trenul către oraşul Făurei, având în bagaje articole pirotehnice din categoria a II-a. El a fost depistat de o patrulă a Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Buzău, miercuri, pe 18 decembrie, în jurul orei 10.30,

în timp ce executau serviciul de patrulare într-un tren pe relaţia Halta Cotorca – Staţia Pogoanele. Tânărul, în vârstă de 24 de ani, din Brăila, avea articolele pirotehnice într-un bagaj. Poliţiştii au găsit 1440 de petarde şi pocnitori şi 6 rachete, toate din categoria a II-a. Articolele pirotehnice au fost confiscate, iar pe numele brăileanului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept”, cercetările fiind continuate de poliţiştii Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Buzău.