Boșcodeală, strâns cu ușa de Centru să scoată la vedere migratorii

Președintele organizației județene a Partidului Social Democrat, primarul Constantin Boșcodeăală, este strâns cu ușa, precum toți omologii săi din țară, să ,,scoată la vedere” până vineri

toți migratorii politici de calibru care vor să se alăture PSD, spun surse din interiorul organizației buzoiene. Aceasta pentru că social-democrații vor să transforme Congresul din 12 septembrie într-o veritabilă demonstrație de forță, pe parcursul acestei zile noii veniți urmând să primească funcții în structurile de conducere la nivel național sau, după caz, la nivel județean, în cadrul conferințelor județene care se vor desfășura simultan, în toate județele țării și la nivelul municipiului București.

Conform purtătorului de cuvânt al campaniei prezidențiale a Partidului Social Democrat, senatorul Gabriela Firea, Congresul PSD din 12 septembrie va reuni aproximativ 30.000 de participanți și va fi în sistem de videoconferință. „Vineri, 12 septembrie, vor avea loc după-amiază, în jurul orei 16,00, toate conferințele județene cu cele 42 de organizații ale PSD din țară. Imediat după aceste conferințe județene va începe congresul partidului, practic, la care vor participa, pe sistem de videoconferință, toate cele 42 de organizații din țară, aproximativ 30.000 de participanți, care vor fi validați de conferințele județene”, a spus Firea.

Astfel că, pe linie de directivă internă sosită pe firul scurt, pesediștii din teritoriu au primit sarcina ca grosul migratorilor să fie ,,deconspirați” până vineri, pentru a putea fi și aleși ca delegați la Congresul PSD care-l va desemna pe premierul Victor Ponta drept candidat al partidului la alegerile prezidențiale de peste nici două luni. Drept pentru care, în această săptămână, se vor înteți presiunile la adresa politicienilor din opoziție pentru ca aceștia să-și grăbească fie luarea unei decizii, fie momentul în care le vor face publice.

La Buzău, toate aceste mișcări și presiuni se vor înregistra și pe fondul faptului că recolta de ,,migratori” pare a fi mult mai mică decât lăsa a se înțelege primarul Constantin Boșcodeală imediat după ce guvernul a adoptat celebra ordonanță, cel puțin în ceea ce privește numărul de primari și de consilieri locali. De aceea, toți ochii opiniei publice buzoiene vor fi ațintiți, în această săptămână, asupra președintelui Consiliului Județean, ­li­beralul Cristinel Bîgiu, precum și a colegului său de partid, primarul municipiului Râmnicu Sărat, Viorel Holban, oamenii din opoziție pe capul cărora se fac cele mai multe pariuri în legătură cu probabila lor ,,regăsire” în doctrina social-democrată.