* Incluşi, într-o ştire a agenţiei Mediafax, pe lista celor care l-ar putea sprijini pe preşedintele Senatului în formarea unui nou partid, liderii social-democraţi buzoieni susţin că informaţia respectivă este „o porcărie” şi „o aberaţie”
* Incluşi, într-o ştire a agenţiei Mediafax, pe lista celor care l-ar putea sprijini pe preşedintele Senatului în formarea unui nou partid, liderii social-democraţi buzoieni susţin că informaţia respectivă este „o porcărie” şi „o aberaţie”
Potrivit unor surse social-democrate, citate de agenţia de presă Mediafax, varianta ca Mircea Geoană să înfiinţeze un nou partid, după ce va fi exclus din PSD, ar fost discutată în ultimele săptămâni cu mai mulţi lideri judeţeni ai PSD, dar şi cu câţiva parlamentari. Conform surselor menţionate, Geoană ar fi primit asigurări că va fi ajutat la înfiinţarea noului partid şi, mai ales, la formarea structurilor teritoriale, de la Constantin Nicolescu (preşedintele Consiliului Judeţean Argeş), Silvian Ciupercă (preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa), Bunea Stancu (preşedintele Consiliului Judeţean Brăila). Acestora li s-ar adauga liderii PSD Buzău, Constantin Boşcodeală, şi PSD Călăraşi, Oana Mizil, deputatul Adrian Mocanu şi preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Victor Mocanu.
Sursele citate de Mediafax afirmă că, potrivit negocierilor duse de aceştia cu Geoană, cei menţionaţi nu vor demisiona din partid odată cu excluderea fostului preşedinte al PSD, însă îl vor susţine cu resurse, atât financiare, logistice, cât şi umane, pentru crearea structurilor organizatorice ale noului partid al lui Geoană. În plus, mai susţin sursele citate, Geoană va beneficia şi de susţinerea unui grup important de primari PSD din judeţul Dolj. Preşedintele Senatului mizează, de asemenea, pe sprijinul unor parlamentari. Potrivit surselor menţionate, ar fi vorba şi de parlamentari PSD, dar şi de trei senatori şi deputaţi ai UNPR şi chiar ai PNL, mai afirmă sursele citate.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Victor Mocanu, neagă însă vehement informaţia respectivă: „Este o porcărie, care nici măcar nu merită comentată. Nu am vorbit niciodată cu domnul Geoană pe vreo temă asemănătoare, şi de văzut nu l-am văzut de aproape două luni, de la Balul Crucii Roşii”, a spus Mocanu.
La rândul său, preşedintele PSD Buzău, primarul Constantin Boşcodeală, a negat informaţia în cauză, pe care a catalogat-o drept „o aberaţie”.