Blocaje la Palat și la Casa Albă: Primăria nu poate elibera documente juridice, Prefectura nu emite titluri de proprietate

   Plecarea secretarului interimar al Primăriei, Diana Pavel, înapoi la Prefectură, locul de muncă de unde fusese detașată, mai întâi la Pardoși și, ulterior, în Palatul Comunal, a provocat o ve­ri­tabilă criză. Aceasta pentru că, fără secretar, municipalitatea se vede în situația de a nu mai putea elibera niciun document cu caracter juridic. Mai mult, identificarea unui înlocuitor al Dianei Pavel se dovedește o problemă căreia exe­cu­tivul Primăriei nu i-a găsit, încă, rezolvarea, și din cauză că la Serviciul Juridic mai sunt doar șase angajați, dintre care doi urmează să își înceteze activitatea din diferite motive.

   „Orice document juridic trebu­ie să primească un aviz de lega­li­tate, semnat de secretar. Neavând secretar, nu o să mai eliberăm astfel de documente. Atunci când am spus că Primăria se poate bloca din cauza faptului că s-a luat o decizie în Tribunal, greșită, după părerea noastră, în sensul în care s-a extins treaba cu Poliția Locală la întreaga organigramă a Pri­măriei și nu mai putem angaja absolut pe nimeni. Având 141 de posturi libere, din care peste 70-75 la sută posturi de conducere, poate ați spus că exagerez. Aceasta este situația, încercăm să facem față. Am vorbit cu mai mulți primari, nu e niciun secret, și cu primarul de la Râmnicu Sărat și cu primari de orașe din jurul Buzăului, din alte județe. Încearcă să găsească și ei o soluție, să-mi propună prin detașare pe cineva“, a declarat primarul Constantin Toma, citat de ȘansaNews.

   În momentul de față, un singur funcționar din Primăria Buzău îndeplinește condițiile cerute de lege pentru ocuparea acestui post, dar nu este interesat de funcția de secretar al municipiului. „Deocamdată nu am o soluție. Vom ră­mâne, ca primărie, aproape două săptămâni și jumătate, fără secretar, pînă mă voi întoarce (din vizita în Japonia, China și Coreea de Sud, n.r.). Până atunci voi încerca să detașez pe cineva, vreun secretar de la o primărie de la o comună sau pe cineva care să îndeplinească condițiile impuse de lege. În acest moment nu avem nici o persoană care să îndepliească condițiile, ori de vechime, ori de studii, ori să vrea. Era o singură persoană posibil de pus aici, dar nu dorește acest lucru“, a mai spus primarul Constantin Toma pentru sursa citată.

   Nici Instituția Prefectului nu se simte mult mai bine în ceea ce privește eliberarea, în condiții de legalitate, a anumitor acte. La finalul Colegiului Prefectural de la începutul acestei săptămâni, s-a luat în discuție și situația generată de faptul că județul nu are șef la Casa Albă.  După ce premierul Sorin Grindeanu a demis-o pe Aurelia Mitrea de la șefia Prefecturii,  subprefectul Sorin Gheorghe a preluat atribuțiile acesteia, însă chiar și așa organigrama este incompletă, ceea ce  generează o serie de neajunsuri. De exemplu, nu pot fi ținute ședințele  comisiei de fond funciar, la care prefectul este președinte, iar subprefectul secre­tar, dat fiind că respectivele funcții revin, în același timp, unei singure persoane, subprefectul Sorin Gheorghe, care îndeplinește temporar și atribuțiunile de prefect. „Nu trebuie să mă descurc fără subprefect, fără prefect, în­trucât subprefect sunt eu, înde­­­plinesc și atribuțiile de prefect, într-ade­văr. Este o situație dificilă, ju­dețul nostru a mai trecut printr-o asemenea perioadă și aici mă refer la faptul că nu se pot scrie acele titluri de proprietate, nu se poate ține ședința Comisiei județene de fond funciar, întrucât nu pot îndeplini și funcția de secretar al Comisiei și cea de președinte“, a mai spus Sorin Gheorghe.