Bilanţ agricol de excepţie pe anul 2011

Vremea bună i-a ajutat pe agricultori în acest an, lucru văzut din plin în hambarele fermierilor şi apreciat de oficialităţi.

Vremea bună i-a ajutat pe agricultori în acest an, lucru văzut din plin în hambarele fermierilor şi apreciat de oficialităţi. 

         Printre cei care s-au arătat mulţumiţi de rezultatele din acest an se numără şi ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără, care consideră că 2011 a fost anul producţiilor agricole de excepţie datorate condiţiilor climatice şi subvenţiilor acordate la timp, cu valori de piaţă duble faţă de anul trecut, de circa 12 miliarde de euro şi cu o contribuţie serioasă în PIB. „Anul agricol 2011 a fost o continuitate a lui 2010 sub aspectul creşterii producţiilor din agricultură şi prin reintrarea României pe piaţa internaţională a produselor agricole. Am spus că 2011 a fost un de excepţie din toate punctele de vedere, pentru că s-au cumulat mai mulţi factori, în primul rând contribuind factorii naturali fără de care, indiferent cât ai investi, nu poţi realiza mare lucru”, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără. Un alt lucru apreciat de şeful MADR, anul acesta a fost şi anul în care România a reuşit să intre pe piaţa internaţională a produselor agricole.

         Rezultatele apreciabile pentru oficialii ministerului sunt reflectate şi de recoltele obţinute în acest an pe plan judeţean. Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Direcţiei Agricole Buzău, recoltele de grâu obţinute au fost mulţumitoare, producţia medie fiind de 3.500 kilograme la hectar, ceea ce înseamnă atingerea aceluiaşi nivel ca cel al producţiei obţinută în 2007. La rapiţă, deşi nu s-a reuşit decât înfiinţarea a 5.902 ha de cultură, recoltele au fost pe măsura eforturilor, producţia medie fiind de 2.200 kg/ha, chiar mai mare decât cea estimată iniţial, de 1.800 kg/ha, în timp ce preţurile au fost mulţumitoare pentru fermieri. Potrivit statisticilor Direcţiei Agricole Buzău, anul 2011 poate fi considerat unul foarte bun şi pentru culturile de porumb, în unele cazuri obţinându-se chiar producţii duble faţă de cele din 2010, producţia medie fiind de circa 5.000-5.100 kg/ha, ceea ce corespunde unei creşteri semnificative a producţiei comparativ cu anul trecut, când s-a obţinut o producţie medie de 3.960 kg/ha. În schimb, producţiile  de floarea-soarelui nu au fost pe măsura aşteptărilor,  cifrându-se între 700 kg/ha şi 3.200 kg/ha.