Localnicii din Izvoru Dulce, comuna Beceni, sunt în stare de șoc după ce o bătrână de 77 ani, din satul lor, imobilizată la pat, a fost violată de fiul ei, cu care locuia. Bărbatul, în vârstă de 49 de ani, a băut bine vineri seară la birtul din sat până târziu în noapte, iar când a ajuns acasă a dat buzna peste mama lui și a abuzat-o. Totul s-a întâmplat după miezul nopții, iar femeia, care era imobilizată la pat, nu a putut face nimic ca să se apere și a fost obligată să îndure chinuri groaznice. După ce și-a violat mama bolnavă, individul a mers în camera lui și s-a culcat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Abia a doua zi, bătrâna a povestit ce i s-a întâmplat unei fiice de-a ei care venise în vizită, iar femeia a alertat poliția.
Bărbatul de 49 de ani a fost găsit la scurt timp de polițiști în gospodăria unor localnici, unde lucra cu ziua, și a fost încătușat. El a fost internat la Spitalul de Neuropsihiatrie Sapoca pentru a se stabili dacă a avut discernământ în momentul în care a comis fapta. Nu este însă pentru prima dată când individul ajunge acolo. În urmă cu ceva timp, el a mai fost internat la Săpoca pentru tulburări de comportament. Cazul a fost preluat acum de un procuror care continuă cercetările. Agresorul și-a recunoscut fapta, iar dacă se va stabili că este psihic sănătos, el riscă să piardă până la 18 ani de libertate pentru că și-a violat mama imobilizată la pat de 7 ani.