Fostul prefect de Buzău Paul Beganu va fi judecat în stare de arest preventiv, a decis, sâmbătă, judecătorul de cameră preliminară al Curții de Apel Ploiești, la primul termen în dosar, instanța constatând legalitatea și temeinicia arestării preventive a celor doi. De asemenea, afaceristul ialomițean Gheorghe Ceteraș și fostul inspector-șef al Inspectoratului Teritorial Regim Silvic și Vânătoare Focșani, Alexandru Lefter, rămân în arest la domiciliu.
Cei trei, împreună cu alți nouă inculpați, printre care și prefectul de Buzău Maria Buleandră, au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești în dosarul privind retrocedarea ilegală a peste 5.000 hectare de pădure de la Gura Teghii Gheorghe Ceteraș va fi judecat pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, cumpărare de influență, dare de mită (patru infracțiuni), Paul Beganu pentru infracțiunile de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, luare de mită, instigare la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, spălare de bani, fals intelectual, instigare la săvârșirea infracțiunii de dare de mită, iar Alexandru Lefter pentru de luare de mită.
„În baza art. 348 rap. la art. 207 Cod procedură penală constată legalitatea și temeinicia arestării preventive luată față de inculpatul BEGANU PAUL, astfel cum a fost prelungită prin încheierea din data de 17 martie 2015 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți în dosarul nr. 204/42/2015 al Curții de Apel Ploiești și dispune menținerea acesteia. În temeiul art. 348 rap. la art. 207 Cod procedură penală constată legalitatea și temeinicia măsurii arestului la domiciliu luată față de inculpatul CETERAȘ GHEORGHE, astfel cum a fost prelungită prin încheierea din data de 9 aprilie 2015 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți în dosarul nr. 267/42/2014 al Curții de Apel Ploiești și dispune menținerea acesteia. În temeiul art. 348 rap. la art. 207 Cod procedură penală constată legalitatea și temeinicia măsurii arestului la domiciliu luată față de inculpatul LEFTER ALEXANDRU, astfel cum a fost prelungită prin încheierea judecătorului de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel Ploiești la data 31 martie 2015 și dispune menținerea acesteia. în baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare“, se precizează în soluția pe scurt a instanței.