* Pe lista imobilelor se regăsesc 18 apartamente şi şapte case, a căror valoare totală depăşeşte suma de 6 milioane de lei
Banca Comercială Română, cea mai mare bancă după active, continuă recuperarea pierderilor din credite restanţe şi scoate la licitaţie noi imobile ale buzoienilor.
* Pe lista imobilelor se regăsesc 18 apartamente şi şapte case, a căror valoare totală depăşeşte suma de 6 milioane de lei
Banca Comercială Română, cea mai mare bancă după active, continuă recuperarea pierderilor din credite restanţe şi scoate la licitaţie noi imobile ale buzoienilor.Potrivit datelor publicate pe portalul specializat al băncii, în judeţul Buzău, instituţia scoate la vânzare 18 apartamente, din care şase în Râmnicu Sărat şi 12 în Buzău a căror sumă totală ajunge la aproape 2,4 milioane de lei,precum şi şapte case, în valoare de peste 3,7 milioane de lei. Valoarea totală a imobilelor pe care BCR la licitează în judeţul nostru este de 6,09 milioane de lei.
Astfel, în ceea ce priveşte apartamentele, acestea sunt atât cu două sau trei camere, cât şi cu patru. Valoarea celor mai multe dintre ele depăşeşte 100.000 de lei, cel mai scump ajungând la 314.370 de lei. Se găsesc, însă, şi un apartament cu două camere la un preţ de 95.929 de lei, şi un altul, la 91.209 lei, în Râmnicu Sărat, un apartament asemănător în oraşul Buzău la un preţ de 97.052 de lei. Cele mai ieftine sunt două apartamente cu două camere din Râmnicu Sărat, la un preţ de 59.867 de lei şi 65.693 de lei. De asemenea, un apartament cu patru camere se vinde cu 69.074 de lei la Buzău.
În ceea ce priveşte cele şapte case, şi acestea vor fi vândute ca urmare a neplăţii ratelor. Astfel, BCR scoate la licitaţie o locuinţă din localitatea Lunca Priporului, construită pe o suprafaţă de 76 de metri pătraţi, cu anexe construite pe 12 metri pătraţi şi teren aferent în suprafaţă de 680 de metri pătraţi, pentru suma de 197.174 de lei, o casă în oraşul Buzău, cu etaj, construită pe 131 de metri pătraţi, suprafaţă desfăşurată de 262 de metri pătraţi şi teren aferent de 1.377 de metri pătraţi la un preţ de 413.068 de lei, o casă de locuit şi teren aferent de 2.855 de metri pătraţi în localitatea Buda pentru suma de 209.301 lei şi o casă cu teren în comuna Topliceni la un preţ de 157.079 de lei. Acestora li se adaugă două case din Râmnicu Sărat, pentru care sunt stabilite un preţ de 233.678 lei şi 151.445 lei. Totodată, cel mai scump imobil pe care banca îl vinde în judeţul Buzău este un hotel din localitatea Merei, cu 14 încăperi al cărui preţ se ridică la 2.350.800 de lei.
Creşterea numărului de executări silite operate de BCR vine în contextul în care aproape un sfert din creditele aflate în bilanţul băncii erau clasificate ca neperformante la jumătatea anului. Mai mult, grupul BCR a raportat pe semestrul I o pierdere netă de 125 milioane de euro. De la începutul crizei, banca a aplicat mai multe formule de restructurare a creditelor, îndemnând clienţii să vină în sucursale cât mai din timp pentru a discuta modalităţi de adaptare a graficelor de rambursare la noile venituri, situaţiile fiind mai dificile în cazul intrării în şomaj. Având una dintre cele mai extinse reţele teritoriale de pe piaţă, BCR are la vânzare locuinţe din toate colţurile ţării, preţurile fiind de asemenea foarte diverse, de la câteva zeci de mii de lei sau sute de mii sau chiar peste un milion de lei.
În lunile precedente, Banca Comercială Română a mai scos la licitaţie în judeţul Buzău proprietăţi a căror valoare depăşea suma de 32 de milioane de lei.