Viceprimarul Fănică Bârlă a fost desemnat, joi, de Comitetul Executiv al organizației municipale PSD Buzău, să preia funcția de primar interimar al municipiului. Aceasta după ce, în aceeași zi, Instituția Prefectului a vacantat cea mai înaltă funcție din Palatul Comunal, constatând încetarea mandatului lui Constantin Boșcodeală înainte de termen, în urma condamnării acestuia la trei ani de închisoare cu suspendare.
Astfel, alegerea lui Bârlă la ședința extraordinară de luni a Consiliului Local va fi o formalitate, dat fiind că social-democrații au majoritatea în deliberativul municipal. El va deveni viceprimar interimar datorită faptului că referatul conducerii județene, viceprimarul Alexandru Dunel, a declinat oferta PSD Buzău.