A fost nevoie de intervenţia jandarmilor pentru a calma spiritele
Locatarii blocurilor din capătul dinspre Crâng al bulevardului N. Bălcescu şi-au început ziua de miercuri în zgomot de sticle sparte şi în sunet de sirene, din cauza scandalului izbucnit între două grupări de tineri care îl sărbătoriseră pe Sfântul Gheorghe o noapte întreagă, iar dimineaţa s-au luat la bătaie, beţi în ultimul hal.
Având printre ei câţiva sărbătoriţi, tinerii respectivi se instalaseră de cu seară la barul aflat în capătul bulevardului şi s-au pus pe chefuit, deşertând pe gât cantităţi impresionante de băutură. Era vorba de două grupuri distincte, care au convieţuit paşnic pe tot parcursul nopţii, ba chiar şi-au făcut reciproc câteva dedicaţii muzicale la microfon şi au închinat împreună pahare cu băuturi fine în cinstea sărbătoriţilor cu nume de sfânt. Problema a fost că spre dimineaţă şi-au adus aminte că sfântul pe care îl sărbătoriseră era un sfânt războinic, şi de aceea, pe măsură ce se iveau zorile, încolţea în ei sămânţa de scandal. La ora 7.00 erau deja prea beţi pentru ca vreunul dintre ei să mai aibă vreo boabă de discernământ, aşa că a fost nevoie doar de un incident neînsemnat ca toată petrecerea să se transforme într-un război între cele două găşti de cheflii. Nici nu se mai ştie exact de la ce s-au luat, cert e că puţin după ora 7.00 au început să îşi care sticle şi scaune în cap, devastând tot ce le ieşea în cale, spre disperarea angajaţilor localului, care nu au avut curajul să intervină pentru a-i calma. Zgomotul de cioburi şi urletele războinice ale combatanţilor s-au auzit până la ultimele etaje ale blocurilor din zonă, alertându-i pe locatarii care se pregăteau să plece la serviciu. Scandalul a fost auzit şi de subunitatea de intervenţie a jandarmilor care patrulau prin zonă, aceştia fiind nevoiţi să intervină în forţă pentru a calma spiritele. Cu greu au reuşit să despartă cele două tabere, ulterior solicitând şi intervenţia unei ambulanţe, pentru că unul din cei implicaţi prezenta mai multe traumatisme şi plăgi tăiate la nivelul capului, posibil rezultatul unor sticle încasate de la adversari.
Martor la cele petrecute a fost unul dintre locatarii blocurilor din apropiere, care a urmărit de pe balcon întreaga desfăşurare a ostilităţilor. „Tocmai terminasem micul dejun şi mă pregăteam să ies din casă, când am auzit de afară mai mulţi indivizi urlând şi zgomot de sticle sparte. Am ieşit pe balcon şi am văzut mai mulţi indivizi cum se băteau, unii pe trotuar, alţii pe scările barului. Mă gândeam să sun la 112, dar a apărut la un moment dat un microbuz de jandarmi, iar mai apoi şi alte echipaje, plus o ambulanţă. S-au dat lupte ca pe stadion, jandarmii se chinuiau să îi despartă şi apoi să îi urce în dube pe scandalagii. Unii erau plini de sânge, alţii mai aveau încă în mână gâturi de sticle sparte sau picioare de scaune. Noi suntem obişnuiţi că au mai fost scandaluri la bar, dar de data asta parcă prea au exagerat”, ne-a relatat unul dintre locatari.
În urma intervenţiei, jandarmii au aplicat trei sancţiuni contravenţionale şi au întocmit dosare penale pentru ultraj contra bunelor moravuri, distrugere, lovire sau alte violenţe.