Bancomat „luat la pumni“ de un individ nervos

   Un tânăr, supărat că un bancomat nu îi răspunde la comenzi, l-a „luat la pumni“ până l-a spart. S-a întâmplat la sfârșitul săp­tă­mânii trecute în centrul Bu­ză­ului, iar individul a fost surprins chiar de oamenii legii aflați în patrulare.

   „Un echipaj din cadrul Inspec­toratului de Jandarmi Jude­țean Buzău, în timp ce se afla în serviciul de patrulare pe raza municipiului Buzău, s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că tânărul lovea cu pumnii bancomantul unei unități bancare din zona centrală“, se precizează într-o informare a IJJ Buzău. Când i-a observat pe jandarmi, individul a încercat să scape și a alergat spre un taxi aflat în stația situată în apropiere. A fost prins însă și legitimat.

   Bărbatul, în vârstă de 25 de ani, le-a spus jandarmilor că a recurs la această acțiune întrucât ATM-ul i-a oprit banii pe care voia să îi schimbe. În cauză au fost întocmite actele de consta­tare sub aspectul comiterii unor fapte susceptibile infracțiunii de „distrugere“, faptă prevăzută și pedepsită de art. 253 Cod Penal, iar dosarul a fost înaintat Poliției Municipiului Buzău.