Ion Viorel, tehnicianul buzoian al formaţiei CF Brăila, şi-a luat “la revedere” de la elevii săi imediat după jocul cu Gloria Buzău. “Vioară” a organizat în pub-ul pe care îl deţine o petrecere la care au fost invitaţi toţi jucătorii grupării de lângă Dunăre, precum şi membrii din staff-ul tehnic al brăilenilor. Ion Viorel va ajunge la Gloria Buzău în această vară dacă autorităţile locale buzoiene îi vor accepta condiţiile financiare şi administrative.
Ion Viorel, tehnicianul buzoian al formaţiei CF Brăila, şi-a luat “la revedere” de la elevii săi imediat după jocul cu Gloria Buzău. “Vioară” a organizat în pub-ul pe care îl deţine o petrecere la care au fost invitaţi toţi jucătorii grupării de lângă Dunăre, precum şi membrii din staff-ul tehnic al brăilenilor. Ion Viorel va ajunge la Gloria Buzău în această vară dacă autorităţile locale buzoiene îi vor accepta condiţiile financiare şi administrative.Zilele acestea, tehnicianul buzoian poartă negocieri cu oficialităţile locale în privinţa sosirii acestuia în Crâng. În cazul în care demersurile vor urma calea pozitivă, iar “Vioară” va fi înscăunat în Crâng, contractul dintre el şi gruparea buzoiană va fi semnat în cadrul unei conferinţe de presă. La sfârşitul partidei cu CF Brăila, Ion Viorel a precizat: “Confirm discuţiile cu domnul Boşcodeală în vederea sosirii mele în Crâng. Avem un proiect cu o durată de patru ani, al cărui obiectiv final este promovarea în Liga I”.