“Avem apă în patru bazine pe 21 ha şi vrem să aducem trei tone de peşte pentru repopulare”, susţine primarul Frăţilă
“Avem apă în patru bazine pe 21 ha şi vrem să aducem trei tone de peşte pentru repopulare”, susţine primarul Frăţilă
După ce au reuşit să câştige în instanţă 360 de hectare din balta cu acelaşi nume, aleşii locali din comuna Luciu se pregătesc să inaugureze o nouă baltă pentru pescuit sportiv, luciul de apă pregătit iniţial pentru reluarea activităţii piscicole fiind de 21 ha.
Pentru a fi posibil acest lucru, primarul Mircea Frăţilă susţine că a fost necesară alocarea a circa două miliarde de lei vechi din bugetul local, bani necesari pentru decolmatarea canalului de alimentare de la Călmăţui la noua baltă, pentru amenajarea canalelor de alimentare şi a digurilor de protecţie pentru cele patru bazine care vor constitui noua baltă. De asemenea, au mai fost necesare amenajări speciale de alimentare dintr-un bazin în altul, cu tuburi şi cu site de separare pentru peşti de diferite specii ( fitofag, crap, singer). Tot pentru a impulsiona activitatea, primarul Mircea Frăţilă a precizat că intenţionează să achiziţioneze trei tone de peşte pentru repopulare, în perioada 15-20 septembrie, lucru care va permite inclusiv reluarea pescuitului sportiv.
“ Balta Luciu a fost averea comunei până la colectivizare şi ajunsese recunoscută în multe judeţe din ţară. De aici se ajunsese la un pescuit în cantităţi industriale, exista şi o fabrică de conserve de peşte, care în ’89 şi-a închis activitatea. Din acest motiv, mulţi prieteni mă întrebau şi acum dacă mai avem balta şi pentru mine, ca primar, era o ruşine să spun că nu mai aveam baltă unde să se poată pescui. Acum vom deschide o nouă baltă, deocamdată într-o nouă locaţie faţă de cea care a mai funcţionat în urmă cu patru-cinci ani, şi de la sfârşitul lunii septembrie, începutul lunii octombrie sperăm să putem chema din nou pescarii sportivi împătimiţi la Luciu”, ne-a declarat primarul Mircea Frăţilă.
Totodată, primarul Frăţilă a mai explicat că unul dintre cele patru bazine va rămâne în exploatare “în regie proprie”, mai exact pentru localnicii care doresc să practice pescuitul, de la săteni nefiind percepute niciun fel de taxe pentru pescuit.
Balta, recâştigată după un litigiu în instanţă
Pentru reprezentanţii administraţiei Luciu, câştigarea bălţii nu a fost deloc simplă. Astfel, primarul Mircea Frăţilă susţine că această reuşită a avut un traseu destul de sinuos, fiind nevoie de un proces în care litigiul s-a translatat pe rând cu Agenţia Domeniilor Statului, cu Compania Piscicolă şi cu Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură, instituţii aflate în subordinea Ministerului Agriculturii.
Potrivit datelor furnizate de primarul comunei, Mircea Frăţilă, după finalizarea procesului, reprezentanţii Agenţiei de Pescuit şi Acvacultură au predat prin protocol balta administraţiei locale. În aceste condiţii, reprezentanţii primăriei locale au încercat să găsească investitori pentru a reface balta sau alte investiţii prin care comunitatea locală să aibă de câştigat. O primă încercare a fost aceea de a concesiona o suprafaţă de circa100 de hectare, pentru cultura de salcie energetică, o plantă care atinge o înălţime de şase metri şi care după recoltare este folosită la fabricarea brichetelor pentru încălzirea locuinţelor. Din păcate pentru comunitatea locală, nu s-a reuşit acest lucru, investitorul interesat nereuşind obţinerea avizului de mediu, ca urmare a faptului că balta face parte din reţeaua de zone protejate “ Natura 2000”. În aceste condiţii, aleşii locali spun că sunt deschişi colaborărilor şi parteneriatelor, din dorinţa să se poată reface ceea ce a fost balta odinioară. “ O durere mare pentru noi este faptul că am câştigat terenul, dar în schimb digurile şi construcţiile sunt ale SC PROD COM SRL Luciu, societate care le-a cumpărat prin ’89-2000. Datorită acestui fapt, noi nu putem dezvolta pescuitul pe aceste terenuri, deoarece nu avem digurile de protecţie. Suntem însă deschişi colaborărilor, pentru interesul comunei şi pentru a încerca să avem mai multe venituri la bugetul local “, ne-a declarat primarul comunei, Mircea Frăţilă.
Cazul Luciu, precedent pentru administraţia Largu
În ceea ce priveşte perioada de glorie a Bălţii Luciu, primarul buzoian ne-a explicat că întreg luciul de apă însuma circa 420 de hectare, pe lângă baltă funcţionând pe plan local inclusiv o minifabrică de conserve de peşte. În aceste condiţii, exploatarea industrială a peştelui la Luciu însemna şi existenţa a circa 60 de locuri de muncă, lucru care spune de la sine ce a reprezentat balta pentru judeţul Buzău în epoca unde sloganul “ Nicio masă fără peşte” intrase deja în cultura colectivă a populaţiei.
După ce reprezentanţii Primăriei Luciu au reuşit să câştige în instanţă 360 de hectare din balta, exemplul lor a fost urmat şi de colegii lor din administraţia Largu. Astfel, reuşita acestora le-a dat curaj şi colegilor din Largu, care spun că acum au un precedent în derularea cazului. Potrivit datelor furnizate de primarul comunei Largu, Stănel Neculai, suprafaţa revendicată în instanţă este de 38 de hectare, sperând să reuşească obţinerea acestei suprafeţe. “Avem speranţa că vom reuşi şi noi la fel cum au făcut colegii noştri. Normal, balta aceasta a fost înfiinţată de CAP Largu în 1980, aşa că eu cred că vom obţine ceea ce ni se cuvine”, ne-a declarat primarul comunei Largu, Stănel Neculai.
Şeful administraţiei Largu a mai explicat că în prezent balta nu mai are luciu de apă, întrucât după revoluţie nu s-au mai făcut investiţii majore pentru întreţinerea amenajării piscicole, însă susţine că va încerca să găsească investitori pentru refacerea bălţii, în cazul în care va reuşi să recupereze suprafaţa de teren menţionată.