Bacul, sub zodia polinoamelor şi a lui Vlad Ţepeş (galerie foto)

            Dacă ar fi să ne luăm după reacţiile absolvenţilor buzoieni care ieşeau ieri de la Bacalaureat, nici matematica şi nici istoria nu au de ce să ridice probleme la media finală. În timp ce liceenii de la uman au avut ca probă obligatorie istoria, absolvenţii de la profilul real, tehnologic şi pedagogic au susţinut proba la matematică.

           Dacă ar fi să ne luăm după reacţiile absolvenţilor buzoieni care ieşeau ieri de la Bacalaureat, nici matematica şi nici istoria nu au de ce să ridice probleme la media finală. În timp ce liceenii de la uman au avut ca probă obligatorie istoria, absolvenţii de la profilul real, tehnologic şi pedagogic au susţinut proba la matematică.

            În faţa Grupului Şcolar de Chimie „Costin Neniţescu”, zeci de buzoieni împărtăşeau impresii aducând în discuţie permanent numărul de pagini scrise. „Ce ai putut să scrii atât?”, îl întreabă un băiat tuns cu creastă pe colegul lui, un tip ai cărui ochelari îi dădeau un aer de tocilar. „Şase pagini am scris, dar degeaba. Mi-a picat pe aia că nu mi-a dat şi mie ciorna. La română se oferea, acum când aveam nevoie…”, comentează un alt absolvent. Undeva, în spatele porţilor de la intrarea în liceu, acolo unde au rămas câţiva dintre cei ieşiţi din sala de examen, o fată îi spune pe un ton profetic portarului: „Vă spun eu: indiferent ce spun că au făcut, mulţi vor veni şi în toamnă”. Paznicul liceului pare a fi întru totul de acord cu ea după felul în care dă din cap.

            Atmosfera liniştită se transformă brusc, odată ce adolescenţii văd o cameră de luat vederi. „Nu dau declaraţii, că mă vede tata la televizor şi zice că am fost la Bac”, se dă în petec un tânăr cu aer de cocalar. Mai toţi băieţii încep să se împingă, sugerându-le ziariştilor pe cine să intervieveze. Câţiva acceptă să vorbească serios, mărturisind că examenul de matematică nu a fost unul greu şi speră să obţină o notă bună. Plictisite de glume proaste, două fete încearcă să scape de stres şi se îndeamnă una pe alta să meargă la magazin pentru a lua două ţigări.

 

            „Mi-e ruşine să mă duc acasă”

           

            Alt liceu, altă atmosferă. În faţa Colegiului „M. Eminescu”, absolvenţii sunt mult mai ponderaţi şi echilibraţi în declaraţii. Strânşi în mici grupuri, încearcă să rezolve subiectele cele mai complicate. Se pare că subiectele au fost mai uşoare decât se aşteptau la matematică, cei surprinşi fiind cei care au dat M2 (Ştiinţe ale naturii şi profil tehnologic). Sătulă să tot răspundă colegilor că nu a făcut nimic, o fată izbucneşte în plâns. Nu înţelege de ce subiectele la profilul ei au fost mai grele decât cele la mate-info (ecuaţii exponenţiale, inecuaţie, matrici, polinoame, funcţii derivate şi limite). „Mi-e ruşine să mă duc acasă”, mărturiseşte absolventa.

            În ceea ce priveşte proba la istorie, concurenţii considerau ieri că subiectele au fost accesibile pentru oricine a învăţat. Singura problemă ar fi fost legată de o mică capcană de la primul subiect bazat pe două texte ale lui N. Stoicescu despre Vlad Ţepeş şi Matei Basarab. „La istorie a fost vorba despre nişte subiecte în limitele normale. Categoric, a fost însă un examen pentru care trebuia să fii pregătit ca să îl iei. Subiectele nu sunt nici grele, dar nici uşoare”, a declarat Dan Solcanu, profesor de istorie la Colegiul „B. P. Hasdeu”.

 

            A pierdut Bac-ul, pentru că a avut telefonul cu el

    

     După prima probă, cea la limba şi literatura română, la care au fost excluşi din examen patru buzoieni, ieri aceeaşi soartă a avut-o încă un absolvent. Este vorba despre un tânăr de la Liceul din Nehoiu asupra căruia a fost descoperit un telefon mobil. Potrivit regulamentului, concurenţii trebuie să predea la intrarea în sală manuale, cărţi sau telefoanele mobile. Chiar dacă buzoianul nu a fost prins copiind, supraveghetorii au fost nevoiţi să îl elimine din examen şi nu va mai putea susţine Bacalaureatul.

{loadposition zgalerie07053}