Awake, singura trupă tribut Dream Theater din România, concertează la Buzău

   Singura trupă tribut Dream Theater din România, Awake concertează săptămâna viitoare la Buzău. Evenimentul este programat pe data de 7 aprilie, de la ora 20,00, la Club No Limit.

   Ideea înființării trupei Awake  a pornit în vara lui 2011, când Cristi Gram, chitaristul trupei Phoenix, lucra în studio, ca studiu, mai multe piese Dream Theater, împreună cu Sabina Abrudian (voce). După câteva luni erau deja peste 20 de piese învățate și imprimate de cei doi, piese care le-au trimis prietenilor să le asculte. Au fost postate chiar si pe forumul chitaristului de la Dream Theater, John Petrucci. Reacția fanilor Dream Theater a fost 100% pozitivă, remarcat fiind mai ales faptul că piesele sună extra­ordinar de bine cu voce feminină.

   Următorul pas a venit logic, căutarea unor instrumentiști capabili să interpreteze partiturile complexe ale muzicii Dream Theater, care să fie și fani dedicați ai acestei trupe în același timp. Provocarea a fost acceptată de Vlady Săteanu (chitară bass – Sarmalele Reci, Metrock), Mihai Ardelean (claviaturi) și „Lapi“ Răzvan Lupu (tobe – Vama Veche, Krypton, Ștefan Bănică Jr.) care au întregit componența. În această formulă au început repetițiile pe data de 5 februarie 2012, iar debutul scenic s-a întâmplat în 7 septembrie același an, pe scena festivalului rock „Po­sada“ (Câmpulung Muscel), unde au susținut cu succes un recital consistent.

Două categorii de bilete

   A urmat o serie de concerte în cluburi din țară unde au fost foarte bine primiți. În 2013 are loc prima schimbare de componență. Mihai Ardelean este cooptat în trupa Vița de vie și din cauza programului foarte încărcat este nevoit să părăsească trupa Awake, locul lui fiind luat de Sergiu ,,6fingers“ Mitrofan (Byron), iar la începutul lui 2014, locul lui Lapi a fost ocupat de Alex Mușat (Addiction, Out of Signal, Spitalul de Urgență, The Groovy Bastards).

   Prețul biletelor la concertul Awake de la Buzău este 40 lei (categoria I) și 30 lei (categoria II). Pentru rezervări și bilete sunați la telefon 0723 / 429264.