Averea fostului prefect Beganu, sub sechestru

      Fostul prefect de Buzău Paul Beganu nu merge în arest la domiciliu, ci va rămâne în arest. Judecătorii Curții de Apel Ploiești au respins, ieri, ca nefondată, cererea depusă de avocații lui Beganu, cerere ce a vizat înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciuliu. ,,În baza art. 242 alin.(4)-(9) Cod proc. penală respinge ca nefondată cererea formulată de inculpatul BEGANU PAUL privind înlocuirea măsurii preventive a arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. Obligă pe contestatorul Beganu Paul la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Cercetată și pronunțată în ședința camerei de consiliu de astăzi, 2 martie 2015“, se precizează în încheierea pe scurt a instanței. Solicitarea a fost înregistrată la Curtea de Apel Ploiești joia trecută și a primit un termen foarte scurt.

     Astăzi, Beganu trebuie să meargă iar în fața judecătorilor. Instanța va judeca, în cursul zilei, o contestație depusă de Beganu la măsura asiguratorie dispusă de procurori asupra unor bunuri. Potrivit Noului Cod de Procedură Penală, împotriva măsurii asigu­rătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia, suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestație, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanței de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond.

     Nu se știe deocamdată des­pre ce bunuri este vorba. Cert este că încă de la sfârșitul anului trecut, Direcția Națională Anticorupție-Biroul Teritorial Ploiești, a trimis adrese către primăriile din județ prin care se solicită informații despre imobilele, terenurile de orice tip, inclusiv forestiere, precum și despre societățile comerciale pe care inculpații în mega-dosarul retrocedărilor de pădure de la Gură Teghii le dețin pe raza județelor de domiciliu, în cazul lui Beganu în Buzău. Vizați de verificări au fost Paul Beganu, fostul prefect, avocatul Mihail Cosmin Vasile, Ion Irimia, angajat al Romsilva, precum și jude­cătorul Neculae Toader de la Judecătoria Pătârlagele, cel care a pronunțat soluția favorabilă afaceristului din Țănda­rei, Gheorghe Ceteraș, prin care acesta a devenit proprietar peste mai bine de 5.000 de hectare de teren forestier la Gură Teghii. Între timp, în arestul proahovean a ajuns și Alexandru Lefter, fostul șef al ITRSV Focșani, care, în schimbul a 15.000 de euro, și-a pus semnătura și ștampila instituției, într-un bar din Buzău, pe titlul de proprietate care l-a făcut stîpân pe Ceteraș peste 5000 de hectare de pădure la Gura Teghii.

     Potrivit procedurilor, procu­rorii anticorupție pot cere sechestru asigurător peste averile inculpaților, până la concurența sumei stabilite drept prejudiciu în dosarul retro­cedărilor.

     Potrivit declarației de avere publicată pe site-ul Gărzii Naționale de Mediu, fostul prefect Paul Beganu, comisar la Comisariatul Județean Buzău, deține, împreună cu soția să, un teren intravilan de 4.716 mp la Pârscov, obținut în 1996 prin cumpărare, un teren extravilan de 3.294 mp la Bozioru, dobândit în 2010, tot prin cumpărare, iar din 2011 deține la Pârscov încă un teren intravilan, de 2.358 mp, dobândit, de asemenea, prin cumpărare. De asemenea, Paul Beganu mai deține, împreună cu soția sa, un apartament de 76 mp în municipiul Buzău și o casă de locuit la Pârscov, construită în 2008, în suprafață de 190 mp. Fostul prefect de Buzău a obținut, anul trecut, venituri de 10.200 lei din închirerea apartamentului deținut în municipiu și are depuși într-un cont bancar 10.000 de euro, din care 3.900 de euro provin din vânzarea unui autoturism în 2013. El are însă și datorii; potrivit declarației de avere depusă pentru anul 2013, Beganu are un credit bancar de 22.500 de euro, contractat în 2006, cu scadență în 2031. Potrivit declarației de interese, Paul Beganu figura în 2013 ca acționar la SC Confidențial Detectiv MM SRL Buzău, cu 30 de părți sociale în valoare de 300 lei.

     Informații despre averile celorlalți inculpați nu au fost identificate.

     Tot astăzi va merge în fața instanței și afaceristul ­Ghe­orghe Ceteraș. Acesta a contestat, de, asemenea, o măsură asiguratorie impusă de procurorii DNA.

     Fostul prefect rămâne în arest cel puțin până în data de 20 martie, când expiră ultimul mandat de arestare preventivă cerut de procurorii anticoru­pție de la Ploiești.

     Între timp, inculpații din lotul Beganu ar putea fi trimiși în judecată.

     În acest moment, alături de Beganu se mai află în arest preventiv Gheorghe Ceteraș și Alexandru Lefter.

    Potrivit procurorilor DNA Ploiești, care instrumentează acest dosar, Beganu, Irimia și Toader sunt suspectați că ar fi luat mită 2.250.000 de euro (primii doi câte un milion, iar al treilea 250.000) pentru a favoriza retrocedarea ilegală a peste 5.000 de hectare de pădure lui Gheorghe Ceteraș, cumpărătorul unor drepturi litigioase de la un moștenitor al unei presupuse persoane îndrituite la retrocedare.

    Din vara anului 2012, Paul Beganu este comisar la ­Comi­sariatul Județean Buzău al Gărzii de Mediu.