Alunecările de teren au afectat serios zona de deal a județului. După ploile torențiale din iunie și iulie, pământul a luat-o la vale și în comuna Zărnești.
Un localnic din satul Pruneni ne-au trimis zilele trecute pe adresa redacției mai multe fotografii în care apare un drum de acces în localitate, rupt de o alunecare de teren care riscă să cuprindă și o proprietate din apropiere.
Potrivit localnicilor, un drum de acces din satul Pruneni la care se face referire este rupt încă din data de 9 iulie 2014, iar până acum, se precizează în sesizare, autoritățile comunei Zărnești nu s-au arătat interesate să-l repare. ,,Nu se mai poate trece nici cu căruță, să nu mai pomenesc de mașină”, ne-a scris o cititoare.