Autogospodărirea cu propriile utilaje, soluţie de economisire a fondurilor la Florica

Pe vremuri de criză, reprezentanţii administraţiilor publice locale se gândesc la diverse soluţii pentru a face economii din fondurile comunităţii.

         O astfel de decizie aparţine primarului Ion Zaharia din Florica, şeful executivului local împreună cu consilierii din comună hotărând să achiziţionize două utilaje atât pentru a executa în regie proprie o serie de lucrări de interes public, cât şi pentru prestarea unor servicii către săteni. “Anul trecut am achiziţionat o volă în leasing, pentru care plătim 35 milioane lei vechi pe lună, utilaj pe care îl folosim în principal pentru balastarea drumurilor, dar şi pentru alte lucrări.Autogospodărirea cu utilajele noastre este o soluţie pentru a realiza balastarea mai multor străzi, cu aceiaşi bani, comparativ cu situaţia în care am fi apelat la firme de specialitate.

Pe vremuri de criză, reprezentanţii administraţiilor publice locale se gândesc la diverse soluţii pentru a face economii din fondurile comunităţii.

         O astfel de decizie aparţine primarului Ion Zaharia din Florica, şeful executivului local împreună cu consilierii din comună hotărând să achiziţionize două utilaje atât pentru a executa în regie proprie o serie de lucrări de interes public, cât şi pentru prestarea unor servicii către săteni. “Anul trecut am achiziţionat o volă în leasing, pentru care plătim 35 milioane lei vechi pe lună, utilaj pe care îl folosim în principal pentru balastarea drumurilor, dar şi pentru alte lucrări. Autogospodărirea cu utilajele noastre este o soluţie pentru a realiza balastarea mai multor străzi, cu aceiaşi bani, comparativ cu situaţia în care am fi apelat la firme de specialitate. Din 800 de milioane de lei vechi cât investim pentru balastare, în mod normal cca.200-300 de milioane ar fi costat manopera de împrăştiere a balastului pe drum, ori noi acum putem achiziţiona mai multe agregate de râu şi să facem reparaţii pe mai multe drumuri“, ne-a declarat primarul Ion Zaharia. Pe lângă achiziţionarea volei, alesul local intenţionează achiziţionarea unui utilaj de vidanjare, maşină ce va fi folosită atât pentru golirea foselor septice ale instituţiilor publice ( şcoli, grădiniţe, primărie, etc.), cât şi pentru prestarea de servicii către populaţie, având în vedere că în comună nu există reţea de canalizare.