Drumuri sătești asfaltate, la Tisău, cu bani europeni nerambursabili

Trei drumuri sătești de pe raza comunei Tisău vor fi asfaltate în perioda următoare cu fonduri europene, mare parte nerambursabile. La sediul Primăriei Tisău a avut loc, marți, conferința de lansare a proiectului ,,MODER­NIZA­RE DRUMURI DE INTERES LOCAL în comuna Tisău, județul Buzău: DS – 38 și DS – 35 sat Grăjdana și DS – 53 Sat Izvoru”, beneficiarul proiectului fiind Primăria Tisău. La conferința de lansare a proiectului au participat primarul comunei Tisău, Ion Ignătescu, echipa de implementare a proiectului, consilieri locali și reprezentanți ai OJPDRP Buzău.

Cum acordă fiscul eșalonarea la plată

Contribuabilii persoane fizice și juridice care se află în dificultate financiară generată de lipsa temporară a disponibilităților bănești și care doresc să prevină acumularea de noi datorii au posibilitatea de a solicita eșalonări la plată conform prevederilor OUG. nr.29/2011 privind reglementarea acordării eșalonărilor la plată.

Eșalonarea la plată se acordă pentru toate obliga?iile fiscale administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, înscrise în certificatul de atestare fiscală, în situația în care contribuabilii  îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: să aibă depuse toate declarațiile fiscale,

Ministerul Sănătății este, în sfârșit, pregătit să înceapă vaccinarea antigripală

După ce virușii specifici sezonului rece au zburdat ­nes­tingheriți, s-a decis și Ministerul Sănătății să distribuie vaccinul antigripal, destinat demarării campaniei de vaccinare gratuită. La Buzău va beneficia în prima etapă doar de câteva mii de doze din cele 30.000 solicitate de Direcția de Sănătate ­Pu­blică în baza catagrafierii persoanelor pentru care se recomandă vaccinarea antigripală în sezonul rece 2013-2014. Asta pentru că din cantitatea de 600.000 de doze de vaccin antigripal, pe care Ministerul

Podurile pe grinzi metalice, soluția autorităților din Cernătești în fața apelor Slănicului

Luni dimineață, o viitură a măturat iar podețele care asigurau accesul către satele Aldeni și Căldărușa

Ploaia de duminică noapte a făcut ca apele pârâului Slănic să se umfle iar și să măture tot ce le-a ieșit în cale. Chiar dacă, în mod normal, nivelul apelor nu depășește 20-30 de centimetri iar traversarea albiei se poate face chiar și cu piciorul, pentru a patra oară în acest an autoritățile comunei Cernătești s-au văzut neputincioase în fața pârâului care devine amenințător de fiecare dată când plouă abundent sus, la munte. Luni dimineață, de­bitul pârâului a crescut până la 15 metri cubi pe secundă, nivelul apelor depășind pe alocuri cu 50 de centimetri cota

Buzăul, sub cod galben de ninsoare și vânt puternic

Județul Buzău se află până astăzi, la ora 14.00, sub avertizare cod galben, de ninsori, intensificări ale vântului și viscol. Avertizarea a fost emisă și pentru București și județele Ilfov, Prahova, Dâmbovița, Giurgiu, Teleorman, Argeș, Vâlcea, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Hunedoara și sudul județului Sibiu. Potrivit avertizării emise de Adminsitrația Națională de Meteorologie, de marți, ora 20.00, până miercuri, la ora 14.00, în Banat,

Ductil Buzău, la un pas de acționariat unic

„Fro-Air Liquide Welding Italia SPA“ a achiziționat 16,5% din „Ductil Buzău“ de la „Broadhurst Investments Limited“ și „Hesketh Enterprises Ldt“

„Broadhurst Investments Limited“ și-a lichidat, luni, deținerea de 11,7% din „Ductil“ Buzău, pentru 23,5 ­mi­lioane de lei (5,3 milioane de euro), într-o tranzacție „deal“, pe piața Rasdaq a Bursei de Valori București (BVB), la un preț cu 138% mai mare față de ședința precedentă. Potrivit publicației online bursa.ro, acțiunile „Broadhurst“ au fost achiziționate de acționarul majoritar al DUCL, „Fro-Air Liquide Welding Italia SPA“, care a cumpărat și pachetul de 4,84% deținut de „Hesketh Enterprises Ldt“.

Portmoneul unei prahovence șutit într-o clipă de neatenție, în Gară

A fost suficientă o clipă de neatenție pentru ca o prahoveancă de 67 de ani să rămână luni fără bani și, probabil, acte. În timp ce așteptau să-și ia bilete la tren, patru indivizi au observat un portmoneu lângă una dintre case și s-au hotărât să-l sustragă, acționând astfel încât să nu fie văzuți. Nu a durat însă prea mult și femeia și-a dat seama că-i lipsește portofelul. În jurul orei 13.00, s-a prezentat la sediul Biroului Județean de Poliție

Începe asaltul polițiștilor împotriva comerțului ilegal cu articole pirotehnice

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău desfășoară activități pentru verificarea legalității operațiunilor cu articole pirotehnice, în perioada sărbătorilor de iarnă 2013 – 2014.

Acțiunile polițiștilor buzoieni se înscriu în ansamblul de măsuri inițiate la nivel național de Inspectoratul ­Ge­neral al Poliției Române, în vederea prevenirii și combaterii evenimentelor negative gene­rate de nerespectarea ­preve­derilor legale care reglementează deținerea, comercializarea, importul, depozitarea și folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice și

Directorul Spitalului Judeţean, dr. Marius Anastasiu, a demisionat în ziua grevei

Succesorul său ar putea fi orelistul Cosmin Ursăchescu

Demisie neașteptată, ieri, la vârful conducerii Spitalului Județean de Urgență Buzău. La un an și jumătate de la preluarea șefiei celei mai mari unități ­sa­nitare buzoiene, și la numai șase luni de la promovarea concursului de manager, medicul chirurg Marius Anastasiu a decis să renunțe la funcție și să se întoarcă la conducerea Secției Chirurgie a SJU.

El și-a anunțat decizia ieri dimineață, când a depus la cabinetul președintelui Consiliului Județean demisia din funcție, din ,,motive strict personale”. Amănunte despre demisie nu au fost oferite nici în comunicatul de presă remis ieri mass-media de Compartimentul de Relații ­Pu­blice al spitalului, însă la baza deciziei a stat faptul că de când a preluat managementul spitalului, acesta nu a mai avut timp suficient pentru a-și exercita meseria de medic chirurg. ,,Astăzi, 25.11.2013, Dl.Dr. Marius Anastasiu – Manager general la Spitalul Județean de Urgență Buzău și-a prezentat demisia din funcția de manager al spitalului din motive strict personale, înaintând cererea Președintelui Consiliului Județean Buzău. Precizăm că domnul doctor Marius Anastasiu își va desfășura activitatea din punct de vedere profesional pe secția de Chirurgie a SJUBZ ca medic șef de secție”, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean.

În locul său, cu delegație, ar putea fi numit medicul ORL Cosmin Ursăchescu, însă o decizie privind succesorul lui Anastasiu va fi luată în zilele următoare, cel mai probabil, în ședința de joi a Consiliului Județean. Dr. Cosmin Ursăchescu, originar din Ialomița, este căsătorit cu medicul internist Andreea Ursăchescu, fiica orelistului Stelian Manole, decedat anul trecut, și a pediatrului Cornelia Manole.

Deocamdată, atribuțiile ­ma­nagerului au fost preluate de medicul Ion Drăghici care rămâne director medical, el promovând acum câteva luni concursul pentru această funcție. Medicul Marius Anastasiu se întoarce astfel la șefia Secției Chirurgie din cadrul unității medicale, funcție pe care o deține, prin concurs, de aproximativ 15 ani. Decizia sa i-a surprins chiar și pe șefii Consiliul Județean, care l-au propus și susținut chiar și în timpul scandalului legat de contenționarea copiilor în secția de Pediatrie, gestionat mai mult sau mai puțin responsabil, în urma căruia medicul anestezist Victor Ioniță și-a dat demisia din funcția de director medical, nefiind de accord cu sancțiunile aplicate personalului găsit vinovat de situație.

Cu toate acestea, în  perioada de la preluarea mandatului, chirurgul Marius Ansatasiu, cu sprijinul Consiliului de Administrație al spitalului și al conducerii CJ, a reușit să reducă datoriile spitalului cu aproape 200 de miliarde lei vechi, respectiv de la 300 de miliarde lei, la 130 de miliarde lei, aducând arieratele unității sanitare la numai 46 de ­mi­liarde lei, prin renegociere de contracte, prin renunțări la contracte de mentenanță păguboase și nejustificate, prin plata prioritară a utilităților care pot genera penalități executorii, dar și prin recuperarea unor datorii, suplimentarea listei de servicii contractate cu CJAS, renegocierea contractului pe 2013 cu Casa de Asigurări de Sănătate la o valoare de 39,434 miliarde lei/lună. De asemenea, s-au făcut pași importanți în ceea ce privește acreditarea spitalului care ar putea primi la începutul anului viitor comisia de evaluare.

Demisie anunțată după greva de avertisment

Anunțul privind demisia managerului a fost făcut la raportul de gardă convocat mai târziu din cauza grevei de avertisment, în care s-a aflat ieri personalul medical între orele 8.00 și 10.00. S-a atras astfel atenția asupra revendicărilor: creșterea veniturilor, un nou statut pentru spitale, deblocarea posturilor.

Greva de avertisment de ieri este ultimul pas înaintea grevei generale anunțată de personalul medical pe data de 28 noiembrie, ca urmare a discuțiilor eșuate până acum între sindicaliști și ministrul Eugen Nicolaescu. Mai exact, angajații din sistemul ­sa­nitar cer alocarea a minimum șase procente din produsul intern brut pentru Sănătate și vor o legislație care să garanteze independența profesională a celor care lucrează în sistemul public și privat, o lege a salarizării specifică sistemului de Sănătate, aspect pe care responsabilii din Ministerul Sănătății nu înclină să le găsească o rezolvare urgentă.

Post de Jandarmerie Montană și la Berca

Vineri, 22 noiembrie, în prezența conducerii Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău și a autorităților locale din comuna Berca, a fost dat în folosință sediul în care își vor desfășura activitatea jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Ordine Publică Montan Berca, spațiul fiind amenajat cu sprijinul primăriei comunei. 

Subunitatea de jandarmi a fost înființată în acest an, la data de 1 iulie, și este compusă din șapte jandarmi, aceasta constituind a patra subunitate de Jandarmerie Montană din județul Buzău, alături de cele existente în Pârscov, Cislău și Nehoiu.

O nouă amânare în cazul dizolvării Consiliului Local Valea Râmnicului

O nouă amânare în cazul dizolvării Consiliului Local Valea RâmniculuiMagistrații Tribunalului Buzău s-ar putea pronunța miercuri în privința cererii de dizolvare a Consiliului Local Valea Râmnicului, depusă de către defunctul primar Ion Sandu. Instanța a dispus, ieri, o nouă amânare, până pe 27 noiembrie, în proces, după ce la termenul de săptămâna trecută a decis solicitarea unui punct de vedere de la Instituția Prefectului, care a și transmis, de altfel, documente care atestă faptul că deliberativul local nu s-a mai întrunit și, ca urmare, sunt întrunite condițiile legale pentru desființarea consiliului.

Prins furâd motorină din locomotiva pe care lucra

A fost sâmbăta ,,neagră” pentru un mecanic de locomotivă. El s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat după ce pe 23 noiembrie polițiști din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Buzău l-au surprins cu mai multe canistre în care s-a dovedit a fi motorină sustrasă chiar de la locomotiva pe care își desfășura activitatea și care era garată în stația CFR Buzău. În momentul în care a fost depistat de polițiști, suspectul a încercat să scape de combustibil, vărsând-ul din recipiente sub o

Fostul procuror DIICOT Buzău, George Mărgărit, show și în fața magistraților de la Curtea Supremă

El le-a spus judecătorilor că suferă de o „boală clasificată în manualul american de curând“, dar nu a putut spune despre ce este vorba

Fostul procuror de la DIICOT Buzău George Mărgărit va afla, pe 28 noiembrie, dacă va fi cercetat în continuare în li­bertate sau dacă va fi trimis în arest pentru 29 de zile.

Pe 21 noiembrie, la Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a judecat pe fond cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a magistratului pokerist.

Limuzina fostului Arhiepiscop Epifanie, vândută cu 35.000 de euro

Limuzina de lux a defunctului arhiepiscop al Buzăului și Vrancei, ÎPS Epifanie Norocel, a fost vândută, în sfârșit. După două licitații eșuate, Mercedesul a fost cumpărat la prețul de 35.000 de euro, aproape de 3 ori mai puțin decât prețul de achiziție, de un bucureștean, o cunoștință a actualului arhiepiscop, Înalt Prea Sfințitul Ciprian, de când acesta slujea în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Grevă de avertisment în această dimineață la Spitalul Județean

Blocaj în sănătate. Sindicaliștii din Spitalul Județean de Urgență Buzău se vor afla, în această dimineață, în grevă de avertisment alături de perso­nalul medical din întreaga țară, ca urmare a eșuării discuțiilor purtate cu Ministerul Sănătății. Timp de două ore, între 8,00și 10,00, asistența medicală la Spitalul Județean de Urgență Buzău va fi asigurată doar cu o treime din personal.

Conform unui protocol încheiat joi între conducerea spitalului și liderii sindicatelor medicilor și asistenților ­me­dicali, vor avea prioritate urgențele medico-chirurgicale ce se

Minore și tinere din Buzău puse să se prostitueze pe străzile din Milano

 La sfârșitul săptămânii trecute, un număr de 14 persoane suspectate că au obligat mai multe minore și tinere să se prostitueze în România și în Italia, au fost reținute, în urma unor percheziții de amploare făcute în București și în Ilfov, fiind ulterior prezentate Tribunalului Capitalei, cu ­pro­punerea de arestare preventivă, potrivit DIICOT.

Persoanele reținute ar face parte dintr-o grupare infracțională formată din 18 membri, specializată în trafic de persoane, respectiv trafic de minori, arată Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizatăși Terorism (DIICOT).

Statutul Consiliului Local Calvini, încă incert

Deși Tribunalul Buzău a decis, luna trecută, să admită cererea primarului comunei Calvini, Nicolae Curelea, de dizolvare a Consiliului Local Calvini – din pricina faptului că, timp de mai mult de trei ședințe, nu a fost adoptată nicio hotărâre – situația deli­berativului local a rămas neschimbată. Decizia instanței a fost, însă, atacată de unul dintre consilieri, iar dosarul a fost trimis la Curtea de Apel Ploiești, unde urmeazăsă se stabilească dacă recursul este întemeiat.

Comuna Calvini este a doua administrație publică locală din județ unde deliberativul nu a funcționat după alegerile locale din

Cum câștigi în două luni și jumătate 1,16 milioane lei vânzând „mere second-hand“ școlilor

La Buzău, se pare că autoritățile au așteptat iar să se coacă merele pentru a le distribui în școli, la fel ca anul trecut.

De la începutul lunii viitoare, aproape 39.000 de elevi buzoieni din clasele 0 – 8 vor beneficia zilnic de câte un măr conform programului de încurajare a consumului de fructe în școli. Consiliul Județean Buzău a finalizat, în sfârșit, licitația pentru atribuirea contractului, însă rezultatul a fost unul așteptat. Societatea Clepsidra Com Aliment din Rm. Sărat, aceeași care a distribuit fructele și anii trecuți, a primit încă un contract  de 1,16 milioane lei, fără TVA. Când spunem

Grevă de avertisment, luni, la Spitalul Județean

Negocierile dintre sindicaliștii din Sănătate și ministerul Sănătății au eșuat, iar greva generală rămâne fixată pe 28 noiembrie. Pe 25 noiembrie, însă, sistemul sanitar se va afla în grevă de avertisment, iar Buzăul nu face excepție. Ca urmare, asistența medico-chirurgicală în Spitalul Județean de Urgență Buzău va fi asigurată luni cu doar o treime din personalul medical, între orele 8.00 și 10.00. În urma discuțiilor, sindicatele și administrația Spitalului Județean au semnat ieri un protocol de grevă prin care

s-a stabilit modul în care se va desfășura activitatea luni, pe timpul derulării grevei de avertisment. Documentul prevede măsurile care trebuie luate pentru a se asigura urgențele, în cazul în care cea mai mare parte a salariaților au semnat pentru declanșarea grevei de avertisment și generale, după 25 noiembrie.